Actualitate

ADI ITI Delta Dunării se implică în identificarea unor soluții de compensare a limitărilor impuse pentru protecția resursei piscicole din Rezervație

Coordonatorul Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, Sorin Zaharcu, a discutat astăzi cu guvernatorul Rezervației, Atena Groza despre oportunitățile de finanțare pe care noua etapă de finanțare 2021-2027 le oferă pentru teritoriul RBDD.

S-au avansat propuneri de proiecte pe zona de biodiversitate, iar, printre altele, unul dintre subiectele de interes pentru comunitățile din Deltă a vizat necesitatea identificării unor surse de finanțare care să aducă măsuri compensatorii pe zona de pescuit și acvacultură.

Guvernatorul Atena Groza a spus că ARBDD nu dispune la ora actuală de niciun instrument prin care să vină cu măsuri compensatorii pentru resursele aflate în declin.

În acest context, Sorin Zaharcu a spus că ADI ITI Delta Dunării are capacitatea de a mișca lucrurile într-o direcție care să genereze soluțiile așteptate.

„Noi putem să facem o sugestie, de exemplu, ca în Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021 – 2027 să fie acțiuni și din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) care să vină cu intervenții pe zona aceasta de subvenții în piscicultură”, a spus coordonatorul ITI Delta Dunării, Sorin Zaharcu

Zaharcu a mai spus că o soluție cu care să se vină în compensarea limitărilor impuse pentru protecția resursei piscicole poate să fie finanțarea unor investiții care să sprijine comunitățile din Deltă și care să genereze venituri pentru localnici.

La discuțiile inițiate de coordonatorul ITI Delta Dunării, Sorin Zaharcu, a fost prezent din partea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunarii” dr. ing. Iulian Nichersu care a vorbit la rândul său despre necesitatea orientării către proiecte care să combată schimbările climatice cât și despre intențiile de proiecte pe care instituția de cercetare le are în această direcție.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top