Actualitate

Accesul în festival,transportul în comun și restricții de circulație pentru festivalul NEVERSEA!

În doar trei zile, fanii festivalului vor intra în lumea fantastică NEVERSEA și vor scrie încă o pagină din legendă. Plaja, unde pentru 4 zile și 4 nopți timpul își pierde din puteri, se va transforma într-un loc fantastic, iar participanții vor deveni personaje care vor călători în timp alături de cei peste 200 de artiști care vor urca pe scenele amplasate pe plaja NEVERSEA.

ACCESUL ÎN FESTIVAL!

Accesul pe plaja NEVERSEA se face prin Portul Tomis. Odată ajunși în zona festivalului, primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă fanii festivalului este să schimbe biletul într-o brățară de festival la unul din punctele de check-in. Posesorul biletului trebuie doar să se prezinte la cortul de check-In, cu un bilet cu cod de bare valid și o carte de identitate, pentru a intra în posesia brățării de festival. Tinerii sub 18 ani vor avea nevoie, pe lângă bilet și actul de identitate, și de documentul care atestă acordul părinților. Accesul minorilor sub 14 ani este permis doar pe baza unui bilet valid și însoțit de un părinte. Organizatorii au pregătit și anul acesta un program pre-festival, ridicarea brățării de la corturile de check-In se va putea face în perioada 2-3 iulie, în intervalul orar 14:00 – 22:00, urmând ca în timpul festivalului, accesul să se realizeze în intervalul 14:00 – 06:00.

CEA MAI IMPRESIONANTĂ PRODUCȚIE A UNUI EVENIMENT LA MALUL MĂRII NEGRE!

Peste 5 000 de persoane lucrează în producția efectivă a festivalului NEVERSEA, dintre care peste 1400 sunt voluntari. În ceea ce privește logistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 300 de camioane necesare pentru transportul logistic. Scena principală are 25 metri înălțime, peste 90 de metri baza și peste 400 de metri pătrați de ecrane led de ultimă generație. Perimetrul festivalului este împrejmuit de 5 km de gard. Pentru grafica și designul tuturor scenelor s-au adunat peste 600 de ore de muncă a peste 20 designeri și arhitecți, ce au contribuit la crearea universului NEVERSEA din acest an. Pentru protecția plajelor se folosesc peste 10.000 mp de podele de lemn și peste 8.000 mp de podele protecție trafic greu. Organizatorii folosesc 22 de generatoare electrice pentru a acoperi întreaga zonă,  însumând 4,5 MW putere instalată, adică consumul unui oraș de 40.000 de locuitori din România.

Cablurile electrice care se vor folosi au greutatea de aproximativ 12 tone, iar lungimea lor, dacă ar fi să le punem cap la cap este de circa 30 kilometri. Toate acestea sunt conform standardelor tehnice internaționale de utilizare în medii speciale-mobile.

MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN PERIMETRUL FESTIVALULUI!

Peste 1800 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (Direcția Generală Management Operațional M.A.I, Jandarmeria Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Română, Poliția de Frontieră prin Garda de Coastă, Inspectoratul General pentru Emigrări, Agenția Națională Antidrog, Biroul de Combatere a Crimei Organizate, U.P.U Constanța) și ai Poliției Locale se vor asigura în cele 4 zile și 4 nopți de festival că sunt respectate măsurile de siguranță. În plus, in festival vor exista și 300 de agenți de securitate privați. În perimetrul festivalului vor fi amplasate și două spitale de campanie SMURD și 3 puncte de prim ajutor.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.

Este permis accesul cu: poșetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm) medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt premise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. Pentru întreaga listă de obiecte permise și interzise în perimetrul festivalului, participanții pot consulta regulamentul de pe site-ul www.neversea.com.

TRANSPORT ÎN COMUN ȘI RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE!

Pentru buna desfășurare a evenimentului, de joi, 04 iulie, şi până luni, 08 iulie, se vor institui restricţii de circulaţie pe arterele care duc către locul de desfăşurare a festivalului, după cum urmează: strada Traian cu Valea Portului; Poarta 1;strada Traian cu strada Termele Romane; strada Traian cu bulevardul Tomis; strada Negru Vodă cu strada Ecaterina Varga; strada Yokohama, strada Salonic și strada Belvedere; strada Negru Vodă cu strada Mircea cel Bătrân; strada Mircea cel Bătrân cu strada Smârdan; strada Mircea cel Bătrân cu strada Decebal; strada Mircea cel Bătrân cu strada Eroilor; strada Bucovina cu strada Eroilor.

Parcarea autovehiculelor pe bulevardul Elisabeta va fi interzisă în perioada 02 – 08 iulie, iar riveranilor și agenților economici li se vor distribui permise de acces pentru a putea trece de filtrele instituite de autorităţi.

Accesul se poate face și prin prezentarea unui act de de identitate din care rezultă că utilizatorul autoturismului domiciliază în zona afectată de restricții. De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranță, cu excepția autobuzelor RATC autorizate să efectueze cursele speciale.

Pentru a facilita accesul către zona de festival, Regia Autonomă de Transport în Comun din Constanţa va suplimenta oferta de transport cu o linie shuttle bus, „Neversea”, cu plecare din Mamaia spre Portul Tomis.

Autobuzele vor circula pe traseul: Mamaia (Hotel Caraiman), bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis, strada Traian, Poarta 2 Port, strada Termele Romane, bulevardul Regina Elisabeta, strada Remus Opreanu, Port Tomis şi retur, strada Remus Opreanu, Port Tomis, bulevardul Regina Elisabeta,  strada Termele Romane, strada Traian, strada Mihai Viteazu, bulevardul Mamaia, Staţiunea Mamaia.

Autobuzele care deservesc această linie vor circula începând cu data de 04 iulie, ora 08:00 până în 08 iulie, ora 09:00. Intervalul de succesiune va fi de 10 minute între orele 08:00-24:00, iar între 24:00-08:00, de 16 minute.

De asemenea, vor fi prelungite liniile 42, 44, 48, 51, 101C până în portul Tomis, iar în intervalul 04 iulie, ora 09:00 şi 08 iulie, ora 09:00 programul de transport va fi non stop. Pentru această perioadă, liniile 2-43 și 5-40 vor circula și în intervalul orar 24:00 – 05:00 cu o succesiune de 30 minute. Participanții la festival pot achiziţiona bilete pentru 24 ore la preţul de 5 lei, dar şi bilete pentru 7 zile la preţul de 30 lei. De asemenea, călătoria se poate achita şi prin SMS, la numărul 7475, iar în portul Tomis va fi amplasat un punct de vânzare bilete R.A.T.C. cu program non-stop.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top