Loc de promenadă, locuinţe noi, sală de sport şi parcare pentru tiruri
În cea de a doua şedinţă extraordinară a Consiliului Local Cernavodă au fost înaintate spre aprobare 25 de proiecte de hotărâri iniţiate de către primarul localităţii, Mariana Mircea.
Un articol de Sebastian TARCEA
Unul dintre ele se referă la închiderea circulaţiei rutiere în zona centrală a oraşului, pentru ca aceasta să devină un spaţiu destinat plimbărilor şi recreerii. În această zonă centrală se află un parc amenajat cu bănci, un monument al eroilor şi un loc de joacă pentru cei mici. Un alt proiect se referă la aprobarea destinaţiei unui teren cu suprafaţa de 9772 mp, care face parte din domeniul privat al Consiliului Local Cernavodă şi pe care se vor construi locuinţe împrejmuite de spaţii verzi. Lotizarea se va face în baza unui Plan Urbanistic Zonal, iar concesionarea loturilor de teren se va face prin licitaţie publică. Tot în această şedinţă a fost dezbătut un proiect de hotărâre care prevede transmiterea, în folosinţă gratuită, către Compania Naţională de Investiţii, a unui teren aflat în zona de est a oraşului, în suprafaţă de 3.300 mp, pe durata construirii unei săli de sport. A fost stabilită destinaţia unui teren de 1.500 mp pentru amenajarea unei parcări a maşinilor de mare tonaj şi o nouă destinaţie pentru oborul de animale. Şeful administraţiei locale Cernavodă a propus şi organizarea Zilei Recoltei, în prima duminică din octombrie.