București, România – 30 iunie 2011 – Pe 18 mai, firmele membre Deloitte au primit la Londra 12 dintre cele 70 de premii acordate de International Tax Review (ITR) în cadrul galei europene dedicate echipelor de consultanță în domeniul taxelor directe și indirecte. Deloitte a primit cele mai multe premii dintre toate organizațiile nominalizate în acest an, iar Deloitte Europa Centrală a primit distincția de Firma de Consultanță Fiscală a Anului în 2011.
La nivel regional, echipa este formată din peste 720 de profesioniști care ajută companiile multinaționale să se conformeze diverselor aspecte fiscale, cu grade diferite de complexitate.
„Acest premiu reprezintă o mare realizare pentru rețeaua Deloitte, dar și pentru fiecare echipă locală de specialiști care contribuie la succesul nostru pe plan internațional; suntem onorați și acceptăm această recunoaștere internațională ca un semn de apreciere din partea clienților cu care lucrăm zi de zi”, spune Alexandru Reff, Partener Coordonator Tax &…
București, România – 30 iunie 2011 – Pe 18 mai, firmele membre Deloitte au primit la Londra 12 dintre cele 70 de premii acordate de International Tax Review (ITR) în cadrul galei europene dedicate echipelor de consultanță în domeniul taxelor directe și indirecte. Deloitte a primit cele mai multe premii dintre toate organizațiile nominalizate în acest an, iar Deloitte Europa Centrală a primit distincția de Firma de Consultanță Fiscală a Anului în 2011.
La nivel regional, echipa este formată din peste 720 de profesioniști care ajută companiile multinaționale să se conformeze diverselor aspecte fiscale, cu grade diferite de complexitate.
„Acest premiu reprezintă o mare realizare pentru rețeaua Deloitte, dar și pentru fiecare echipă locală de specialiști care contribuie la succesul nostru pe plan internațional; suntem onorați și acceptăm această recunoaștere internațională ca un semn de apreciere din partea clienților cu care lucrăm zi de zi”, spune Alexandru Reff, Partener Coordonator Tax & Legal, Deloitte România.
Pentru a decide companiile câștigătoare, echipa de jurnaliști a International Tax Review realizează o analiză detaliată, în baza mai multor surse de cercetare. Nominalizările depuse de companiile înseși reprezintă, de asemenea, un element important pe parcursul procesului de evaluare. ITR a consultat totodată și un număr mare de executivi în domeniul fiscal, consultanți de profil, precum și avocați, pentru a sintetiza mai bine toate aceste informații. Procesul s-a derulat în perioada 1 martie – 31 decembrie 2010.
În România, Deloitte Tax furnizează asistență companiilor locale și internaționale în diverse aspecte – consultanță strategică în domeniul fiscal, planificare fiscală internațională, impozite directe, revizii fiscale, fuziuni și achiziții, stabilirea prețurilor de transfer, impozite indirecte, servicii de detașare internațională, alerte fiscale, servicii de contabilitate și salarizare.
Data ultimei actualizări:
