Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța îşi continuă acțiunile de promovare a litoralului românesc, pentru a atrage cât mai mulți turiști străini. Aşa cum a afirmat de câte ori a avut ocazia preşedintele George Măndilă, prezența la târgurile internaționale de turism este obligatorie pentru a trage turiştii străini și pentru a reda stațiunii Mamaia strălucirea de altădată.
Prin urmare, OMD Mamaia-Costanța s-a înscris, prin Ministerul Turismului, la Târgul de la Londra (WTM London 2023), care va avea loc între 6 și 8 noiembrie și la cel din Varșovia, între 23 și 25 noiembrie.
“La WTM London 2023, va fi prezentă cu stand atât Primăria Constanța, cât și Consiliul Județean, alături de organizația noastră. În interiorul delegației, am invitat un reprezentant al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu. Totodată, vom avea un tour-operator reprezentativ pentru stațiunea Mamaia. Ne aflăm în plin concept de creație și execuție a materialelor publicitare și promoționale pe trei suporturi – digital, video și print. Delegația noastră va pleca pe 4, respectiv 5 noiembrie și se va întoarce pe 9 noiembrie. Evident, vom avea cu noi și o echipă de comunicare care va transmite în timp util informații și imagini cu ceea ce se întâmplă la târg. Vom realiza materiale editate care se vor transmite prin comunicate de presă. În funcție de posibilitățile tehnice, vom realiza și transmisii live pe pagina noastră de Facebook,” a precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.
Delegația care va reprezenta litoralul romanesc la Londra, la începutul lunii noiembrie, va fi formată din: Dan Petre Leu, arhitect șef al municipiului Constanta, Sebastian Ionuț Puznava, Președinte Patronatul Marea Mamaia Constanța, reprezentanți ai Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța și Oana Silviana Crăciun, din partea echipei de comunicare a organizației.
“Până la finalul lunii octombrie, vom definitiva agenda de lucru și agenda de întâlniri pentru cele trei zile de târg. Prioritare vor fi întâlnirile cu tour-operatorii internaționali și cu agențiile de turism, dar și cu companiile aeriene low cost”, a mai precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.
Participarea Asociației la târgurile internaționale de turism face parte din activitățile OMD-ului pentru promovarea destinației Mamaia-Constanța. Înființată în primăvara acestui an, asociația își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră, au transmis reprezentanții OMD Mamaia-Constanța.
