Actualitate

Problemele turismului din Dobrogea, dezbătute la Școala de Bune Practici în Turism | VIDEO

Consiliul Județean Constanța a organizat, pe 17 noiembrie, evenimentul „Școala de Bune Practici în Turism – Ediția a III-a”. La activitate au participat reprezentanți ai administrațiilor locale cu potențial turistic din județ, ai unor instituții guvernamentale şi investitori în turism.

Tema principală a fost „Relansarea turismului pe coordonate de sustenabilitate”, obiectivul său esențial fiind revigorarea întregului domeniu al turismului în ceea ce privește creșterea eficienței administrative, promovarea investițiilor în turism, forța de muncă și educație, digitalizare și inovare, durabilitate, dar și acțiuni care vizează în mod specific principalele sectoare ale turismulu.

Cu această ocazie au avut loc prelegeri în care au fost abordate teme de interes teoretic și practic în domeniul turismului, susținute de specialiști cu vastă experiență, ca lectori.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a deschis discuțiile cu observația că deşi Dobrogea beneficiază de un potenţial turistic şi economic deosebite, până acum nu a existat un concept unitar pentru a le pune total în valoare:

„Din păcate, nu oferim pachete turistice integrate. Câte vase de croazieră pe Dunăre ajung la noi? Câte vase de croazieră pe mare acostează în Portul Constanţa? Le numeri pe degete. Și asta pentru că nu avem o infrastructură adecvată.

Lucrurile acestea vor trebui regândite, astfel încât autoritățile să pună la dispoziție infrastructura, să învețe să fie parteneri ai celor ce dezvoltă acest segment de activitate de importanță majoră pentru Constanța, Tulcea și România. La malul mării nu avem doar litoral ci și alte obiective ce pot fi exploatate 12 luni pe an, cum ar fi de exemplu apele termale”.

Administrațiile, să nu se mai considere deasupra. Trebuie să fim parteneri cu investitorii în turism”

Lupu a atras atenția că, de cele mai multe ori, autoritățile publice nu au avut soluții bazate pe ideile celor implicați în turism și uneori funcționarii publici nu rezolvă cu celeritate solicitările investitorilor din turism.

„Eu am propus ministerelor Turismului și Mediului să întocmim un master plan pentru această zonă. S-au făcut pași importanți pentru crearea Organizațiilor de Management al Destinațiilor dar și noi, administrațiile locale, trebuie să gândim acele platforme care să includă, pe lângă repere turistice, și serviciile turistice.

Tot ce vom face de acum va trebui să facem într-o consultare. I-am rugat pe colegii mei din Consiliul Județean ca la orice proiect de acest gen să invităm la consultare entitățile implicate în activtatea de turism. Administrațiile s-au considerat deasupra, pentru că emit avize și autorizații, <veniți mâine, veniți la sfârșitul săptămânii…>. Această atitudine trebuie să înceteze, noi trebuie să fim parteneri”, a transmis Mihai Lupu.

Drumuri expres care să lege Dobrogea de Europa

Primarul Municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a vorbit despre necesitatea unei strategii unitare, la nivel de Dobrogea, pentru dezvoltarea turismului, bazată în special pe crearea unei infrastructuri adecvate:

Mihai Lupu, președinte CJ Constanța, Ștefan Ilie, primar Tulcea

„În sprijinul dezvoltării turismului este vital să creăm o infrastructuri care să îl sprijine. Mă refer aici de exemplu la construirea de drumuri expres care să lege Dobrogea de Europa, la podul de peste Dunăre ce va lega zona noastră de estul țării. Traficul crează deja mari probleme, mai ales în contextul conflictului din Ucraina. Pe aici se desfășoară acum un trafic suplimentar legat de exportul de grâne din Ucraina și Drumul Național Tulcea – Constanța este deja neîncăpător.

Consiliul Județean și toate primăriile trebuie să desfășoare activități sustenabile care să vină în sprijinul celor care activează în turism, mai ales că în ultimii ani aceștia au fost foarte afectați de pandemie sau proximitatea conflictului din Ucraina. Trebuie să îi sprijinim prin diverse forme, de la nivelul administrațiilor lacale și centrale, pentru a se dezvolta, prin infrastructură și politici fiscale care să vină în sprijinul lor”.

De ce nu mai vin turiști străini pe litoral

Con.Univ.Dr. Ion Dănuț Jugănaru, președinte al CCINA, a ținut o prelegere despre creșeterea fluxurilor de turiști și a competitivității și reducerea impacturilor negative.

Jugănaru a atras atenția că numărul turiștilor străini este în scădere accentuată, la fel și durata medie a sejurului pe litoral. Problema forței de muncă, necesitatea investițiilor în divertisment și în turismul balnear, diversificarea ofertei turistice și rafinarea ei în funcție de categorii de vârstă, au fost alte teme abordate.

Turiștii străini vin în România mai mult pentru afaceri sau motive profesionale.

România pierde bani din turismul internațional, pentru că sunt mai mulți români care pleacă în concediu în străinătate decât străini care își petrec concediile în România. Acest deficit de balanță a ajuns într-un an la 2 miliarde euro, bani pe care îi pierdem anual.

Trebuie să vedem care sunt piețele – sursă cele mai importante pentru România și să ne îndreptăm spre ele, cu promovarea. Avem prea puține resurse să facem promovare peste tot în lume.

Prelungirea sezonului turistic

Jugănaru a mai spus că un factor important este climatul, care face să nu ne putem compara cu oferta de la Marea Meditereană, unde sezonul este mai lung. Pentru a prelungi sezonul turistic este nevoie de evenimente cât mai multe, la care să participe și turiștii și de dezvoltarea turismului de sănătate.

„Într-o țară <normală>, pe toate laturile lacului Techirghiol nu ar trebui să fie locuri libere, ar trebui să fie plin de centre de tratamente și locuri de cazare”.

Jugănaru consideră că e nevoie și de parcuri de distracție acvatică de generația a treia (acoperite, încălzite și cvasiindependente energetic), care ar putea fi construite pe noile plaje, rezultate din acțiunea de lărgire realizată în urmă cu doi ani.

Jugănaru recunoaște că unele unități turistice de pe litoral au cam exagerat mărind prea mult prețurile și tarifele, dar spune că acesta nu este un fenomen generalizat, așa cum a fost adesea reflectat în mass media.

Au mai luat cuvântul

Gheorghe Măndilă consilier al cabinetului primarului Municipiului Constanța Înființarea Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Georgiana Talabă Ministerul Antreprenoriatului și Turismului Marketingul destinaţiei turistice (Constituirea și funcționarea Organizațiilor de Management al Destinației).

Mihaela Neagu reprezentant OMD Mangalia Punctele slabe şi punctele tari caracteristice turismului dobrogean.

Voican Adrianreprezentant al unor asociații și patronate din turism Modalităţi de creare a unui turism durabil şi diversificat pe tot parcursul anului.

Dr./Ph.D. Steliana Cojocariu Ministerul Antreprenoriatului și

Turismului Soluţii de relansare turistică a zonelor cu potenţial turistic semnificativ, prin intermediul Rutelor Cultural Turistice dezvoltate pe plan local/regional/național de organizațiile din domeniul turismului/culturii sau de autoritățile publice locale pentru dezvoltarea și promovarea turismului cultural.

Luminița Mihailov – Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est – Mijloace de promovare turistică şi soluţii de finanţare a acestora .

Conf.Univ.Dr. Ion Dănuț Jugănaru Universitatea ,,Ovidius” Constanța Creşterea fluxurilor de turişti, creşterea competitivităţii şi reducerea impacturilor negative.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top