Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, aprobat cele două proiecte depuse în vederea finanțării de către Primăria Mahmudia, județul Tulcea.
Astfel, administrația locală condusă de primarul Ion Șerpescu poate continua și finaliza lucrările privind reabilitarea și asfaltarea de drumuri locale, precum și modernizarea aleilor pietonale.
„Asfaltare străzi în comuna Mahmudia, județul Tulcea”, este primul proiect aprobat pentru finanțare prin „Anghel Saligny”. Valoarea lui este de 15 milioane de lei. Al doilea proiect, „Modernizare alei pietonale în comuna Mahmudia”, are o valoare de 9,88 milioane de lei.
Consilierii locali ai Comunei Mahmudia au aprobat încă din noiembrie 2021 cele două proiecte pe care administrația publică le-a depus la Ministerul Dezvoltării pentru a obține finanțare. În cazul proiectului de modernizare a aleilor pietonale, administrația locală a obținut suma pe care și-o dorise: aproximativ 9,9 milioane de lei.
Durata de implementare a proiectului va fi de 36 de luni, conform indicatorilor tehnico-economici aprobați, iar la suma alocată de Guvern, UAT Mahmudia va contribui cu aproximativ 545.000 de lei, bani de la bugetul local.
Pentru al doilea proiect, „Asfaltare străzi în comuna Mahmudia, județul Tulcea”, primăria a solicitat o finanțare mai mare: 26 de milioane de lei. În final a obținut 15 milioane, bani cu care se pot continua investițiile în infrastructura rutieră locală.
Trebuie amintit că Mahmudia își dorește înființarea unei rețele de gaze naturale. În acest sens, în ședința Consiliului Local din luna mai a acestui an a fost discutată și aprobată în unanimitate cererea de finanțare pentru obiectivul de investiție „Înființare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în comuna Mahmudia”. Totodată, consilierii locali au aprobat devizul general estimativ pentru înființarea acestei rețele și principalii indicatori tehnico-economici, valoarea aproximativă a proiectului fiind de 42,183,392.99 lei.
