Decembrie este luna cadourilor prin excelență. De aceea, administrația locală a comunei Mircea Vodă, județul Constanța, s-a implicat pentru a le oferi copiilor un mic dar. Timp de două zile, Moș Crăciun însoțit de ajutoarele lui, a lăsat dulciuri pentru toți copiii, indiferent dacă sunt înscriși la școlile din comună sau localitățile învecinate.
„Copiii au fost foarte bucuroși și entuziasmați să-l revadă pe Moș Crăciun, l-au îmbrățișat, i-au cântat colinde, iar la sfârșit și-au făcut poze cu el și i-au promis că vor fi cuminți, ascultători și vor încercă să ia note cât mai bune, numai să vină și anul viitor”, spune primarul George Ionașcu.
Edilul explică faptul că aceste cadouri sunt oferite din suflet pentru cei mici, dar și pentru cei mari din partea Primăriei și Consiliului Local și au fost alese „pentru a aduce un strop de bucurie pe fețele și în inimile lor și a mulțumi toate gusturile, dulciuri diverse, o felicitare cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar în locul sticluței de suc și a portocalei, o carte. ”
George Ionașcu, „își cere scuze” față ce cei care s-au putut simți ofensați pentru că în cutia cu daruri și-a găsit locul și o carte adecvată fiecărei vârste, o carte care, după ce va fi citită, va îmbogăți biblioteca personală a fiecărei familii.
„Doresc să transmit pe această cale tuturor copiilor și părinților multa sănătate, iubire, înțelegere, dăruire, bucurii pentru cei mici și să aveți parte de sărbători cât mai fericite”, adaugă George Ionașcu.
Și seniorii comunei, dar și persoanele cu handicap gradul I și II, au primit în această lună tichete sociale. Cei care nu s-au putut deplasa cu buletinul și cuponul de pensie pentru a ridica aceste tichete, le-au primit acasă cu ajutorul reprezentanților primăriei Mircea Vodă.
Nu în ultimul rând, Moș Crăciun a adus un cadou și administrației locale. Este vorba despre un buldoexcavator nou care a intrat în dotarea primăriei la doi ani după depunerea unui proiect privind o astfel de achiziție.
„Avem un nou buldoexcavator achiziționat cu fonduri europene, dotat cu cupele necesare, tocător de resturi vegetale și lama de zăpadă, care ne va ușura munca și timpul de intervenție la lucrările desfășurate și în sprijinul cetățenilor la nevoie”, explică primarul George Ionașcu.
