În calitatea sa de membru în Comisia pentru muncă și protecție socială, deputatul PSD de Tulcea, Radu Anișoara susține ideea unui sprijin substanțial cu ajutoare lunare de la stat, pentru fermierii care angajează cel puţin doi tineri. Conform declarațiilor deputatului tulcean, acești fermieri vor beneficia de un sprijin financiar lunar, în cadrul unui program cu o valoare de 30 de milioane de lei.
“Este vorba despre stimularea angajării tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară, programul urmând să contribuie la creşterea forţei de muncă în agricultură, acvacultură şi industria alimentară cu aproximativ 3.000 persoane, pentru anul 2019. În speță, fermierii care angajează cel puţin doi tineri vor beneficia de un sprijin financiar lunar, în cadrul unui program cu o valoare de 30 de milioane de lei, conform Ministerului Agriculturii.
Angajatorii vor primi, pentru fiecare persoană angajată:
- 1.000 lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură şi/sau industrie alimentară
- 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum şi cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii şi/sau industriei alimentare
- 500 lei pentru persoanele fără studii
Pentru a beneficia de prevederile legii, angajatorii fermieri au obligaţia de a încheia cu tinerii beneficiari ai Programului, contracte individuale de muncă cu normă întreagă pentru perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puţin de 12 luni, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin derogare de la prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, tânărul beneficiar al Programului care a fost angajat în condiţiile prezentei legi beneficiază de scutiri de la plata impozitului pe venit aferent salariului brut stabilit potrivit contractului individual de muncă încheiat în cadrul Programului” a declarat deputatul social democrat Radu Anișoara.
