
Sursa : © Parlamentul European
…
Deputaţii europeni vin din diferite organizații și instituții. Uneori, aceștia vin din alte instituții europene. Printre aceștia se numără și doamna Danuta Hubner, care a fost comisar pentru politica regională și care ne-a acordat un interviu în trecut. Astăzi vorbim cu Janusz Lewandowski, comisar pentru buget și programarea bugetară, care a fost eurodeputat.
Ce a însemnat pentru dumneavoastră mutarea de la Parlament la Comisie?
Practic, o schimbare revoluționară. Înainte reprezentam Polonia și alegătorii polonezi, acum casa mea este Bruxelles, iar în Polonia merg în misiuni.
Ambele instituții, Parlamentul European și Comisia, au spirit de consens și cuvântul cheie este întotdeauna compromisul. Principala diferență apare în luarea de decizii și ce urmează după compromis. În Parlamentul European procesul este mai transparent, mai deschis. Parlamentul este un fel de teatru politic. La Comisia Europeană procedurile sunt interne. După ce se iau deciziile în colegiu, nu vorbim despre opiniile diferite ale comisarilor. Este vorba de unitate, avem o singură voce.
Parlamentul este mai uman, mai prietenos. Comisia este mai rece, se ocupă mai mult de coduri și proceduri.
Vedeți altfel Parlamentul acum?
Percepția mea s-a schimbat. Dar nu din cauză că am plecat de acolo, ci datorită noilor puteri oferite Parlamentului European de Tratatul de la Lisabona. Acum Parlamentul este mai puternic din punct de vedere legislativ și reprezintă o adevărată autoritate bugetară. Se concentrează mai mult pe legislație și decizii decât pe rezoluții, care consumă mult timp și au influență redusă în practică.
Apreciez și faptul că în Parlament s-a păstrat spiritul european, deși euroscepticii sunt acum mai bine reprezentați.
Va ajută experiența de la Parlament în negocierile cu eurodeputații?
Cunoștințele pe care le-am dobândit la Parlament și faptul că înțeleg în același timp și Parlamentul și Comisia reprezintă un mare avantaj. În plus, cred că am credibilitate în Parlamentul European și am reușit să păstrez contactele oficiale și de prietenie, în principal în comisia pentru bugete. Aceste lucruri mă ajută mult, în special în contextul crizei actuale.
