Opinii

Conductă nouă de apă, la costuri minime, în comuna Pantelimon

După Sfânta Sărbătoare a Paştelui, în comuna Pantelimon vor începe lucrările de modernizare a localităţii. „Conducta de aducţie de la Pantelimonul de Jos până la Pantelimonul de Sus, ceea ce înseamnă vreo trei kilometri, va fi schimbată. Acum e din metal şi va fi construită din plastic, şi va rezista până la 16 atmosfere”, a declarat primarul Vasile Neicu. Pe lângă aceşti trei kilometri, alţi şase, din comună, vor fi schimbaţi, iar noua lucrare va rezista până la şase atmosfere.

Un articol de Andreea PAVEL

Primarul Neicu este de părere că această lucrare este absolut necesară pentru locuitorii din comuna Pantelimon, având în vedere că apa care curge prin robinetele oamenilor este roşie şi nu este indicat a fi consumată. Materialele au costat puţin peste un miliard şi jumătate de lei vechi, iar construcţia propriu-zisă va fi realizată în regie proprie: „Voi chema un specialist care să facă legătura, să îmbine capetele. În rest, lucrarea va fi făcută de noi, la costuri minime”. De menţionat este faptul că apa din Pantelimon nu se află în subordinea RAJA, pentru că preţul pe metru cub de apă s-ar tripla, iar locuitorii nu ar mai avea bani să achite consumul lunar: „Pe mine m-ar scuti de nişte bătăi de cap, dar mă gândesc la oameni… căci sunt săraci şi n-ar mai avea de unde să plătească”, a conchis primarul din Pantelimon.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top