Fără categorie

Decizia în dosarul Muzeului de Artă din Topalu se amână. Judecătorii ÎCCJ au dat un alt termen pentru judecare

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, zilele acestea, amânarea pentru a treia oară a judecării cauzei ce are ca obiect revocarea donației făcută de doctorul Gheorghe Vintilă comunei constănțene Topalu. Este vorba despre un recurs formulat de Mario Vintilă, cel care se pretinde moștenitorul bunurilor. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 17 octombrie 2017.
În data de 15 iunie 2016, Curtea de Apel Constanța a respins ca neîntemeiată solicitarea de anularea a donației făcută de către Gheorghe Vintilă administrației publice din comuna Topalu.

Este vorba despre o colecție de 228 de tablouri și sculpturi care fac din Topalu cel mai mare și impresionant muzeu rural din România. Dacă amintim doar tablourile semnate de Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gh. Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Jean Al. Steriadi, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Paciurea sau Oscar Han, ne dăm seama de valoarea deosebită a acestui muzeu revendicat în ultimii ani de un presupus moștenitor al doctorului Vintilă.
Muzeul de Artă ”Dinu și Sevasta Vintilă” este, alături de Cetatea Capidava, unul dintre obiectivele turistice de referință ale comunei Topalu, dar și ale județului Constanța. Nu degeaba, administrația publică locală, coordonată de primarul Valentin Stanciu, a reînviat, începând cu această vară, tradiția taberelor de pictură organizate în frumoasa localitate de pe malul drept al Dunării.
Cel de-al treilea termen de judecată la ÎCCJ nu a făcut altceva decât să tergiverseze o decizie în cazul acestui dosar deosebit de important pentru cultura constănțeană. Deși a ajuns pe rolul Înaltei Curți încă din luna martie 2017, până la această dată judecătorii instanței supreme nu au făcut altceva decât să amâne judecarea cauzei. Decizia lor va fi definitivă.
Și liderul tinerilor liberali din județul Constanța, Bogdan Bola, care este și consilier județean, a postat pe o rețea de socializare, în luna mai, un mesaj referitor la situația juridică a Muzeului din comuna Topalu. ”Cel mai bogat lăcaș de cultură din mediul rural, muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă” din comuna Topalu, își datorează paternitatea medicului Gheorghe Vintilă, un colecționar de artă entuziast…De aproape opt ani o mare firmă de avocatură și un pseudo-moștenitor pe care dr. Gheorghe Vintilă nu l-a recunoscut niciodată, și-au zis că le-ar prinde bine să intre în posesia acestor opere de artă, evaluate în prezent pe piața de profil la zeci de milioane de euro. Speța se tot judecă de ani de zile, se cer expertize peste expertize, iar până acum justiția i-a pus la locul lor pe acești jinduitori fără temei. Toate expertizele și procesele au fost câștigate de primăria Topalu și Muzeul de Artă Constanța, dar asta i-a îndârjit și mai tare pe cei ce se visează miliardari pe seama operelor dorite a fi sustrase patrimoniului național.”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top