Profil de Primar

Vița-de-vie și apicultura, îndeletniciri străvechi ale oamenilor din Niculițel

Putem spune, fără să greșim, că Niculițelul este un pământ binecuvântat. Situată în nord-vestul județului Tulcea, la poalele culmilor cu același nume, localitatea este un punct de referință pentru orice turist curios să descopere minunățiile zonei. Doar dacă enumerăm câteva atracții care vor stârni călătorul, o să vedem de ce o vizită în Delta Dunării trebuie să înceapă sau să se termine și cu descoperirea Niculițelului.

Un articol de Călin GAVRILAȘ

 

 

Astfel, cele două mănăstiri, Saon și Cocoșu, străjuiesc satul pe care teologul Dumitru Stăniloae îl considera că se află în mijlocul unui triunghi sfânt (Saon, Cocoșu, Celic Dere). Iar dacă ne gândim și la cripta unde s-au descoperit în 1971 moaștele celor patru martiri din secolul IV, Zotic, Atal, Camasie și Filip, ne dăm seama că Niculițelul este un obiectiv obligatoriu de vizitat pentru orice turist.

Tainele vinului de Niculițel

Dar, călătorul nu descoperă aici doar locuri încărcate de istorie și sfințenie, el descoperă și un pământ plin de culturi de viță-de-vie, o îndeletnicire veche de secole a localnicilor. Podgoriile se întind pe suprafețe mari, peste 800 de hectare, iar printre soiurile cultivate se numără Feteasca Neagră, Feteasca Regală, Muscat Ottonel, Merlot, dar, mai ales celebrul Aligote de Niculițel. Aproape la orice casă din localitate se poate degusta un vin al zonei, iar în timp ce călătorul își bucură papilele gustative, gazda îi va vorbi despre istoria vinului pe care-l savurează.
Podgoria Sarica Niculițel este cunoscută ca fiind cea mai veche din toată Dobrogea, cu o istorie mergând până în perioada colonizării romane. În bătaia vântului, viile de aici sunt amplasate la o altitudine ce pornește de la 50 de metri, mergând chiar și până la 200 de metri, fiind singura podgorie din zonă cu orientare nordică.
Celebrul vin Aligote de Niculițel este cunoscut în toată lumea și apreciat de cei mai pretențioși consumatori ai acestei licori. Caracteristicile sale sunt culoarea galben-verzuie, duritatea și aciditatea moderată, cu o bogată aromă de pământ, cu un ușor gust amărui. Este recomandat să fie consumat tânăr datorită notelor proaspete, curate și răcoritoare.
Exploatarea viței-de-vie a determinat și apariția timpurie a dogarilor, oamenii pricepuți la confecționarea butoaielor în care vinul să stea peste timp în cele mai bune condiții. Astăzi, din păcate, așa cum ne spune primarul Niculițelului, Florin Pascale, “tineretul se reorientează spre meserii mai ușoare și mai bănoase”, dogarii comunei fiind din ce în ce mai puțini, neavând la cine transmite această frumoasă îndeletnicire.

Sărbătoarea Viei și a Vinului

Dacă exploatarea viței-de-vie reprezintă o tradiție a locului, iar vinul este una dintre sursele de existență ale oamenilor, atunci o sărbătoare dedicată viei și vinului reprezintă un moment de bucurie și de răsplată pentru cei care s-au ostenit pe câmpuri.
Organizat în luna octombrie, după culesul viei, evenimentul, ajuns la cea de-a XII-a ediție, semnifică terminarea adunării de pe câmp a roadelor, dar și apropierea de finalul toamnei. În mijlocul satului oamenii se adună pentru a participa la defilarea carelor alegorice împodobite cu aranjamente florale, pline cu butoaie cu vin și alte roade ale pământului. Și, cum era normal, nici degustarea de vin nu lipsește. Din producția proprie, fiecare concurent oferă juriului cel mai bun vin al lui pentru a fi degustat și, în final, proclamat câștigător. Iar cei mai puternici oameni ai comunei se pot întrece în ridicatul butoaielor cu vin, butoaie grele ce trebuie menținute deasupra capului, un anumit timp. Pe înserate, oamenii se pot delecta cu spectacole folclorice și alte surprize puse la cale de către Primăria Niculițel.

Apicultura, o îndeletnicire veche de secole

Nu numai cultivarea viței-de-vie a fost îndeletnicirea de bază a localnicilor, ci și apicultura favorizată în această regiune de pădurile Niculițelului. „În zona noastră teiul este melifer și datorită acestui fapt s-a dezvoltat și apicultura. În Niculițel, apicultura se face în pastoral, valorificându-se toate plantele melifere, pornind de la rapiță și până la izmă sau alte plante care înfloresc toamna”, ne-a explicat primarul localității. Spusele edilului sunt întărite și de către vicepreședintele Asociației Apicultorilor Profesioniști din România, Dragoș Dănuț, care ne-a arătat că teiul de Niculițel este al doilea tei care înflorește în România după cel din zona Giurgiu. De asemenea, creșterea familiilor de albine în acest areal este favorizată și de curenții de aer și de calitățile deosebite ale solului.
În clipa de față, în comună, sunt peste 4000 de familii de albine aflate în grija crescătorilor care, datorită măsurii „141 pentru dezvoltarea fermelor de semi-subzistență”, s-au organizat în persoane fizice autorizate pentru a-și putea valorifica și mai bine potențialul zonei.
Alături de vinul de Niculițel, produsele apicole au constituit de-a lungul veacurilor mărfuri cu care localnicii făceau troc cu comercianții veniți pe Dunăre, în special cu cei din Tulcea sau Galați.

Primii pași în agroturism

Dacă până acum mănăstirile Saon și Cocoșu erau nu numai puncte de atracție turistică, ci și locuri de cazare pentru călători, Primăria comunei Niculițel își propune dezvoltarea micilor investiții în domeniul agroturismului. Astfel, primarul localității ne-a mărturisit: „Am organizat o serie de întâlniri cu reprezentanți din partea unor asociații sau cu alți consultanți pentru a promova programele cu finanțare europeană. Deja s-a depus o cerere de finanțare pentru o pensiune agroturistică. Este un prim pas. Poate că prin puterea exemplului vor mai fi și alte persoane interesate”.
Comuna Niculițel face parte din programul de Investiții Teritoriale (ITI) care cuprinde 39 de primării din arealul Deltei Dunării care vor beneficia în următorii ani de alocări separate din fondurile europene și ale Băncii Mondiale pentru dezvoltarea zonelor.
Așadar, turistul care ajunge în Niculițel are posibilitatea de a îmbina experiența descoperirii monumentelor de artă bisericească, cu cea a degustării unui vin deosebit și poate încerca produsele apicole pe care crescătorii de albine de aici i le oferă la tot pasul. Comuna ascunde și alte minunății pe care noi doar le enumerăm aici: biserica satului, Sfântul Atanasie, monument istoric datând din secolul XIII, care este în perfectă stare de funcționare și astăzi, renumitele cișmele dobrogene care păstrează peste secole arta alimentării cu apă din epoca romană, toate cișmelele primind apă de la Izvorul Zmeului.
Iar, „călătorului nu-i va părea rău dacă va veni la Niculițel pentru că oferta turistică este diversă și are ce vedea, atât atracții naturale cât și monumente bisericești”, a conchis primarul comunei, Florin Pascale.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top