Parte dintr-un proiect pilot în valoare de 90 milioane lei la nivel naţional
Tinerii din comuna Mihail Kogălniceanu vor avea, din luna iulie, un centru multifuncţional în care se vor organiza activităţi cultural – artistice şi educative.
Primarul Ancuţa Belu ne-a declarat că lucrările care au costat aproximativ 7 milioane lei sunt aproape de finalizare, s-au făcut deja aproape toate finisajele la interior, şi în prezent mai sunt doar câteva mici retuşuri de făcut.
Centrul pentru Tineret ocupă o suprafaţă de 2.893 de metri pătraţi şi va fi dotat cu mobilier, laptop-uri, două gradene, 400 de fotolii de spectatori, două mese de tenis, două mese de biliard, un copiator etc., pentru desfăşurarea diverselor activităţi, beneficiari fiind un număr de aproximativ 3500 de persoane, cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani.
Centrul va ajuta la educaţia informală a tinerilor, ca o completare a cunoştinţelor pe care le acumulează în şcoli, va asigura accesul la informaţie şi va fi un loc de întâlnire pentru desfăşurarea unor activităţi cultural-artistice şi educative (ansambluri, trupe de dans modern şi popular ce activează în Kogălniceanu).
Finanţarea proiectului „Reabilitarea, extinderea şi dotarea unei clădiri din Zona Metropolitană Constanţa, localitatea Mihail Kogălniceanu, în vederea utilizării acesteia drept centru pentru tineret“ a fost asigurată prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor- poli urbani de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.1- Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub -domeniul- poli de creştere, beneficiar fiind Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa.
Centrul pentru Tineret din Mihail Kogălniceanu face parte dintr-un proiect pilot unic în ţară, în cadrul căruia s-au alocat 90 milioane euro, pentru investiţii similare.
