Noul an vine cu noi proiecte la Crucea. Primarul comunei, Gheorghe Frigioi, şi-a propus amenajarea unui loc de joacă pentru copiii din comună. Cei mici se vor putea juca pe un spațiu ce va avea o suprafață de 1.900 de metri pătraţi, pe un teren aflat în vecinătatea Primăriei.
Locul de joacă va fi împrejmuit astfel încât copiii să fie în siguranţă. Edilul a menționat că pentru acest obiectiv va aloca de la bugetul local suma de 60.000 de lei. Tot cu bani de la bugetul local, primarul va reabilita trotuarele din dreptul străzilor principale care aparţin de localităţile Stupina, Crucea şi Gălbiori, după ce vor fi finalizate lucrările de asfaltare demarate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR).
Mai mult, Gheorghe Frigioi, și-a propus pentru acest an accesarea de fonduri europene în vederea alimentării cu apă a satelor Şiriu şi Crişan. În celelalte patru localităţi aferente comunei (Crucea, Stupina, Gălbiori şi Băltăgeşti) s-a reuşit realizarea reţelelor de apă, satele Şiriu şi Crişan urmând să beneficieze şi ele de sisteme de alimentare cu apă odată ce vor fi atrase fonduri de la Uniunea Europeană.
