Una dintre marile probleme ale localităţii constănţene este de ani buni reţeaua de apă potabilă. Comuna condusă de Constantin Cimpoiaşu era alimentată de o reţea veche de aproape jumătate de secol şi, din acest motiv, avariile erau la ordinea zilei. Administraţia locală a făcut eforturi mari pentru a rezolva această problemă şi, după numeroase obstacole, primăria este foarte aproape de îndeplinirea obiectivului.
Primarul Cimpoiaşu ne-a declarat că acest proiect de reabilitare a reţelei de apă potabilă este foarte aproape de finalizare. Sistemul va fi pus în funcţiune îm scurt timp şi pâna la sfârşitul anului toţi locuitorii comunei vor beneficia de apă potabilă de cea mai bună calitate. Primăria Gârliciu a anunţat, de asemenea, că până în primăvara anului 2013 va fi finalizat şi noul parc. Acesta a fost deja executat pe jumătate, iar momentul dării sale în folosinţă nu mai este unul îndepărtat. Tot în prima jumătate anului 2013 vor fi finalizate şi lucrările de reperaţie de la sediul primăriei. Clădirea va beneficia de reparaţii capitale, va fi montat un nou acoperiş, sediul urmând să îşi schimbe total înfăţişarea până în vara anului viitor. Primaria Gârliciu speră că aceste proiecte sunt doar câteva dintr-o serie a programelor care vor putea fi definitivate în cursul anului viitor. Potrivit edilului, realizarea unor noi proiecte depinde însă şi de ceea ce se va întâmpla pe plan politic, la nivel naţional, ce compunere va avea noul Guvern, ce bani vor fi alocaţi de către acesta pentru proiectele comunităţilor locale.
