Şapte mistere milenare ale Sciţiei Minor
Prima colonie întemeiată de greci pe malul stâng al Pontului Euxin a fost Orgame, o cetate a cărei istorie este învăluită în mister. Ea este însă prima aşezare de pe teritoriul României menţionată vreodată într-un izvor scris.
Insula Şerpilor este potrivit legendei, Insula Albă, locul în care a fost adus trupul neînsufleţit al eroului Ahile şi unde a fost ridicat unul dintre cele mai mari temple ale antichităţii.
„Când a fost fondată cu adevărat cetatea Callatis?”, „Cui i-a fost fost dedicat primul papirus descoperit pe teritorul României?”, sau „Cine a fost prinţul înmormântat în Movila de la Documaci?” sunt alte trei întrebări fără răspuns.
Celţii din neamul britolagilor au locuit aproximativ 200 de ani în cetăţi construite în Nordul Dobrogei dar de pe urma lor au rămas acum doar toponime precum Noviodunum sau Arrubium.
Ce peşteră este legendara Keiris şi unde era localizată puternica cetate Genucla sunt alte două taine nedescifrate ale antichităţii româneşti.
Un articol de Cristian CEALERA
Orgame şi Marea…Indigo!
Mult timp s-a crezut că cea mai veche aşezare de pe teritoriul României este Histria, cetate întemeiată de grecii din Milet în 657 înainte de Hristos, „în timpul celei de a 33-a Olimpiade”. Multe decenii la rând, nimeni nu s-a gândit vreo clipă că supremaţia Histriei ar putea fi „înfrântă” de vreun alt sit. Şi totuşi… Ceva mai sus, în nord, nu foarte departe de Jurilovca, arheologii au făcut la un moment dat o descoperire uimitoare. În situl arheologic de la Capul Doloşman, cunoscut de mult timp datorită aşezării romane Argamum, a fost găsit un complex funerar din secolul VII înainte de Hristos. S-a stabilit că o persoană de vază a fost înmormântată aici, cu cel puţin douăzeci – treizeci de ani înainte de fondarea Histriei. A fost vorba practic de o întreagă generaţie de colonişti eleni care locuiau aici în jurul anului 670. Istoricul Hecateu din Milet scria de altfel în secolul VI î.H că „Orgame” a fost prima cetate întemeiată de greci la Pontul Stâng. Straniu este faptul că, deşi existau condiţii excelente pentru dezvoltare economică, Orgame a avut, se pare, o existenţă efemeră. Din motive necunoscute, cetatea nu a reuşit nicio clipă să ajungă la nivelul „surorilor” sale din Sud, Histria sau Tomis. În secolul I după Hristos, când zona a intrat sub stăpânire romană, Orgame era în cel mai bun caz un port de escală al navigatorilor interesaţi să meargă spre Nord. Timp de cinci veacuri, Orgame (devenită acum Argamum) a continuat să existe şi să se dezvolte. S-au descoperit ziduri de incintă, patru basilici paleo-creştine precum şi urme ale unor clădiri impozante, care demonstrează că Argamum era un oraş prosper. Situl arheologic se întinde pe o suprafaţă impresionantă, de aproape o sută de hectare dar din nefericire, din lipsa fondurilor, arheologii nu au săpat decât foarte puţin. Doar cercetarea sistematică ar putea oferi detalii cu privire la viaţa cetăţii din perioada secolelor VII î.H – I d.H. Interesant mai este şi un alt aspect. S-a crezut mult timp că primii colonişti greci (cei de la Orgame, de exemplu) au numit Marea Neagră drept Marea Neprimitoare (Pontos Axeinos), foarte probabil, din cauza unor furtuni întâlnite în drumurile lor. Istoricii au crezut mult timp că, după ce s-au obişnuit cu apele Pontului, grecii au schimbat numele în Marea Primitoare (Pontos Euxeinos). Teoria unanim acceptată ar putea fi însă falsă! În veacul al şaptelea, în care au fost întemeiate Orgame şi Histria, grecii îi spuneau Mării Negre Skytikos Pontos, adică Marea Scitică, după numele poporului misterios stabilit în această regiune în secolul VIII î.H. Aceşti sciţi care migraseră dinspre Marea Caspică numeau Marea Neagră „Axaina”, ceea ce s-a tradus prin „Indigo”. Coloniştii greci fie au înţeles greşit, fie au adaptat cuvântul după bunul lor plac, transformându-l în Axeinos. Numele de Pont Euxin a dăinuit cel mai mult, chiar dacă uneori s-au folosit şi denumire precum Mare Caecili (Închisă) sau Mare Maggiore (Marea cea Mare). Prima menţiune sub forma Marea Neagră datează din secolul XV, când turcii otomani i-au pus numele de Karadeniz.
Insula lui Ahile (Leuce – insula Albă)
Pe vremea când Marea Neagră era numită Axeinos, grecii miletieni din Origame, Histria şi Tomis aveau o legendă la care ţineau foarte mult. Era legenda
Insulei Albe (Leuce), locul în care se spunea că ar fi fost înmormântat eroul Ahile (Achille). Navigatorii Pontului Stâng spuneau că aici, pe insula aflată în largul mării (cunoscută azi sub numele de Insula Şerpilor) ar fi fost adus trupul Marelui Erou ucis în Războiul Troian. Potrivit mitului, zeiţa Thetis, mama îndurerată a lui Ahile l-a rugat pe Zeul Neptun să scoată din largul mării o insulă. Un scriitor antic, Arctinus din Milet spunea că tot aici a fost adus şi trupul lui Patrocle, bunul prieten al lui Ahile, ucis de Hector la Troia. O altă variantă a legendei spune că pe Insula Albă, Ahile a fost trezit la viaţă şi că a trăit următoarele milenii alături de Frumoasa Elena, pe care în secret o iubise în timpul Războiului Troian. Dincolo de mit, se ştie însă că navigatorii greci mai numeau insula şi Makaron (A fericiţilor) imaginându-şi aici o lume paradisiacă, în care sufletele morţilor se puteau odihni în linişte şi armonie. Despre acest tărâm au scris marii oameni ai antichităţii, de la istorici precum Strabon sau Ptolemeu şi până la nemuritorul poet Ovidius, exilat nu foarte departe, la Tomis. Datorită legendei lui Ahile, Insula Leuce a devenit în acele vremuri un mare loc de pelerinaj. Este cert faptul că aici a fost ridicat un templu impresionant dedicat lui Ahile Pontarhes, protector al marinarilor. Exista aici un port de escală folosit adesea de corăbiile comerciale. În secolul IV î.H, un decret al cetăţii Olbia Pontica (azi în Ucraina) menţiona că toţi locuitorii oraşului trebuie să apere Insula Albă şi să îi alunge pe piraţii, care începuseră să îşi facă veacul în acea zonă. În 1823, un căpitan rus pe nume Kritzki a descoperit ruinele templului lui Ahile Pontarhes. Era vorba de un edificiu pătrat, fiecare latură măsurând 30 de metri. Se vorbeşte despre întocmirea unor planuri care demonstrează că era vorba de un templu maiestuos şi superb decorat. Din păcate, din 1944 când a fost luată cu forţa României de către URSS, Insula Şerpilor (acum aparţine Ucrainei) nu a mai putut fi cercetată de arheologii români.
Misterele polisului Callatis
Mult timp s-a spus că toate cele trei mari colonii greceşti de pe teritoriul Dobrogei (Histria, Tomis şi Callatis) au fost întemeiate în veacul al şaptelea înainte de Hristos. Cercetările ultimelor decenii au confirmat teoria în ceea ce priveşte Histria şi au datat întemeierea Tomisului pe la mijlocul secolului VI. În cazul Callatisului s-a născut însă o controversă, elucidată totuşi într-un final. Se ştie acum, că această colonie a apărut de fapt în secolul IV î.H, în timpul regelui Amyntas al III-lea Macedoniei, tatăl lui Filip II şi bunic al lui Alexandru Macedon. De altfel, niciunul dintre vestigiile arheologice descoperite la Mangalia nu a putut fi datat mai devreme de secolul IV. Este de asemnea cert că polisul a fost populat de greci dorieni, care au condus cetatea după modelul Heracleea Pontica. Dorienii, mult mai războinici decât ionienii (ex.coloniile din Milet) au pus stăpânire pe cetate iar geţii din zonă au devenit aserviţi lor. Doar câteva familii conduceau oraşul şi pentru a avea control asupra întregii zone agrare, noii stăpâni ridicau fortificaţii, cum este cazul celei aflate în zona Albeşti. Tot din acea perioadă a întemeierii Callatisului datează şi un monument extraordinar, unic în Europa. Este vorba despre Mormântul cu Papirus, o construcţie antică deasupra căreia a fost ulterior ridicat Muzeul de Arheologie Callatis. Mormântul construit din blocuri mari de piatră cioplită şi înconjurat cu un ring de asemenea din piatră a fost descoperit în 1959. În sarcofag s-au descoperit rămăşiţele unui bărbat, om de vază al cetăţii întrucât avea lângă cap două coroane din funze de lauri, confecţionate din bronz aurit. Marea comoară din mormânt este însă alta: un papirus unic în Europa (se foloseau în general pergamente, din cauza umidităţii ridicate), scris în greacă, cu o cerneală maron. În momentul în care a fost deschis sarcofagul, papirusul s-a fărâmiţat. A fost dus la Moscova, restaurat şi …uitat vreo 60 de ani. Papirusul s-a înors anul trecut la Mangalia iar în prezent cele 154 de fragmente ale sale sunt cercetate de specialişti. Ce conţine acest document antic şi cine era defunctul? Sunt doar două din întrebările la care vom afla, cu siguranţă, răspunsul, în anii ce vor veni. Aşadar, o întemeiere de secol patru şi un papirus din aceeaşi perioadă. Pentru Callatis, veacul al patrulea înainte de Hristos pentru că din acele timpuri mai provine o comoară de preţ a Mangaliei. Este vorba despre Mormântul Princiar de la Documaci. Un edificiu misterios, ascuns de o movilă acoperită de pământul ultimelor două milenii şi jumătate. Înăuntru, culoare şi trepte misterioase, şi o cameră mortuară în care s-au descoperit rămăşiţele unui om important. Un inel de aur cu imaginea unei ţestoase precum şi alte obiecte găsite au născut ideea unei persoane cu rang înalt. Ce nu s-a stabilt încă este originea „prinţului” de la Documaci? Dacă era vorba despre un „stăpân” grec, despre un prinţ scit sau poate un conducător al geţilor. Nu trebuie uitat faptul că polisul Callatis a fost ridicat într-o zonă în care până atunci existase o aşezare getică numită Acervatis sau Cerbatis.
Pe urmele celţilor
La doar un secol de la întemeirea Callatisului, fosta Scitie Minor se confunta cu primele probleme ale migraţiilor străine. Sudul era mai ferit dar în Nord, lângă gurile Dunării apăruse deja celţii. Nu este o greşeală: erau celţi din tribul britolagilor, care s-au stabilit atât în zona Bugeac (Basarabia) cât şi nordul actualei Dobrogea. Deşi vestigiile sunt foarte sărace se ştie că ei au întemeiat în aceste zone şapte mari cetăţi. În Bugeac este vorba despre Erractum, Maetone, Vibantavarium şi Carrodunum. La Gurile Dunării, britolagii au ctitorit Noviodunum (Isaccea) şi Aliobrix (cetatea aflată exact pe malul celălalt al Dunării). De asemenea, Arrubium, aşezarea din zona Măcin (Tulcea) a fost şi ea ridicată de celţi. Celţii britolagi au stat se pare în zonă aproape 200 de ani după care şi-au continuat migraţia spre alte colţurile ale Europei. De altfel, aproape tot teritoriul actualei Românii a fost la un moment dat, „călcat” de celţi: scordiscii s-au stabilit un timp în SV Daciei, tauriscii în Nordul Moldovei, cotensii în E Munteniei iar anarţii în Transilvania. Dacii sub conducerea lui Burebista i-au alungat în cele din urmă în secolul I î.H.
Keiris
Tot în secolul I î.H dar la finalul acestuia, în fosta Sciţie Minor s-a consumat un moment tragic. În anul 28, proconsulul roman Marcus Licinius Crassus a fost chemat în Moesia Inferior de un aliat, regele get Roles, care stăpânea în Sudul Dobrogei. Acesta avea nevoie de ajutor în lupta cu un alt rege local, Dapyx, cel care stăpânea centrul actualei provincii. Crassus câştigă lupta cu Dapyx, acesta se retrage dar după puţin timp, trădat de un om al său, este ucis de romani. Poporul lui Dapyx fuge atunci din calea romanilor şi se adăposteşte în Peşterea Keiris. Dio Cassius a scris că era o peşteră „atât de vastă şi de puternică încât, după cum spun legendele, până şi titanii se refugiaseră aici după ce au fost învinşi de zei” Geţii eniseră la Keiris cu toate averile lor şi cu turme întregi de animale. Potrivit istoricului roman „Peştera era un adevărat labirint cu ieşiri întortocheate şi greu de găsit” Nu însă şi pentru Crassus care a zidit aceste ieşiri şi i-a înfometat pe geţi, majoritatea dintre aceştia pierzându-şi astfel viaţa. Povestea s-a terminat aici sau de fapt… de aici a început totul… În ultimul secol s-au iscat numeroasae controverse legate de locaţia exactă a Peşterii Keiris. Limanu este cea mai mare peşteră a Dobrogei şi se potriveşte descrierii dar se află într-o zonă în care poporul lui Dapyx nu avea ce să caute. Mult mai aproape se afla Peştera Liliecilor de la Gura Dobrogei (lângă Târguşor). Are o lungme totală de peste 500 de metri de galerii, trei intrări şi şase săli. Aici s-au descoperit numeroase dovezi de existenţă umană (ceramică etc) datând din diverse perioade ale istoriei, ceea ce arată cât de des era vizitată. Dacă era sau nu Keiris, aceasta este o întrebare la care nu ştim încă răpsunsul.
Genucla
După ce a comis actele de cruzime de la Keiris, Crassus a rămas în Moesia Inferior să pacifice zona. L-a atacat în Nord pe Zyraxex, regele geţilor din regiune, acuzându-l pe acesta că nu vrea să îi predea nişte steaguri romane obţinute într-o bătălie cu ani mulţi în urmă. Zyraxex şi oamenii săi au fugit spre Genucla marea cetate a băştinaşilor. Crasuss a asediat fortăreaţa, a cucerit-o şi potrivit unor istorici romani, a distrus-o din temelii. Regele get a scăpat cu viaţă şi a fugit la sciţi pentru a cere ajutor militar, însă nu s-a mai întors se pare niciodată acasă. Au trecut 2000 de ani de atunci şi nu se ştie încă locaţia eaxctă a cetăţii Genucla. Istoria ne spune că romanii au asediat-o „ şi de pe apă şi de pe uscat” aşa că se afla cu siguranţă lângă o apă curgătoare sau lângă un lac. S-a spus în ultimii ani că cetatea geţilor ar putea fi în zona Somova dar nu s-a descoperit încă nimic cert. Misterul rămâne în continuare, nedezlegat…
