Politic

Senator Ștefan Mihu: Împreună trebuie să oprim hemoragia din trupul țării

Senatorul social-democrat Ștefan Mihu a adresat în ședința Senatului din 4 decembrie o declarație politică având ca temă Ziua Națională a României. Printre altele, senatorul a vorbit despre necesitatea dezvoltării durabile a țării, despre nevoia eficientizării sistemului de învățământ, dar și despre sistemul de sănătate actual.

“Am sărbătorit cu toții, în aceste zile, un eveniment cu o rezonanță cu totul excepțională pentru devenirea noastră ca națiune : Ziua Națională a României și 101 ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, adică de la revenirea la Patria mamă a tuturor provinciilor istorice românești.
Așa cum era și firesc, un asemenea moment istoric a fost marcat prin manifestări publice cu largă rezonanță populară, cu participarea unui număr mare de autorități si personalități publice, de toate culorile politice.
Dincolo de toate aceste manifestări festive, consider că momentul aniversar pe care l-am sărbatorit cu toții ar trebui să reprezinte și un moment al adevărului, dacă mă pot exprima în acești termeni, adică un prilej de reflecție, de redefinire și confirmare a direcțiilor dezvoltării noastre ca țară și popor!
În acest sens, apreciez că, aniversarea Marii Uniri ar trebui să constituie, mai mult ca oricând, prilejul – este convingerea mea și sper să fiți de acord cu mine – unei largi convergențe a tuturor forțelor politice și a tuturor energiilor sănătoase ale acestui popor vizând recâștigarea încrederii cetățenilor în ceea ce privește atingerea unor obiective fundamentale ale tuturor celor care simt și gândesc românește, precum unitatea, dezvoltarea și prosperitatea țării noastre.
Dezvoltarea durabilă a unei țări presupune, înainte de toate, o educație solidă, temeinică, sănătoasă a tinerei generații. Este nevoie să redăm strălucirea și vigoarea de altădată a învățământului românesc, este nevoie să ne gândim împreună cum să reclădim pe baze competitive, pragmatice și eficiente sistemul de învățământ românesc, precum și la modul în care se face educația tinerei generații în școlile noastre, în directă legătură cu exigențele economiei naționale și cu cele mai de succes modele în domeniu la nivel european și internațional.
Efortul de dezvoltare durabilă a țării reclamă în mod imperios măsuri energice, inclusiv în plan legislativ, menite să conducă la impulsionarea unor sectoare competitive sau de excelență ale economiei naționale, precum tehnologiile informatice, agricultura, alături de industriile cu bază materială solidă în țară, inclusiv din perspectiva materiilor prime și beneficiind de tradiții recunoscute și piețe existente sau potențiale de desfacere peste hotare.
În același timp, apreciez că prosperitatea unei națiuni trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, un sistem robust de protejare și promovare a sănătății populației. După cum este cunoscut, fostul guvern a întreprins deja o serie de măsuri concrete ale căror rezultate au început să se facă simțite, în ceea ce privește stoparea și chiar inversarea trendului de plecări din țară a mii și mii de medici și alte categorii de cadre medicale de toate specializările, în pofida lipsei cronice de specialiști în domeniu cu care se confruntă spitalele și dispensarele noastre de la orașe și sate.
Nu în ultimul rând, consider că este nevoie, mai mult ca oricând, să ne gândim împreună la cele mai potrivite și eficiente măsuri pentru a opri hemoragia din trupul țării, pentru a-i readuce acasă pe sutele de mii și milioanele de români, nevoiți să-și lase gospodăriile în căutarea unui loc de muncă peste hotare pentru asigurarea existenței și, uneori, din păcate, a subzistenței pentru ei și familiile lor.
Cu permisiunea dumneavoastră, am să concluzionez aici aceste succinte considerații, cu încrederea și convingerea că împreună vom putea identifica multe alte soluții reale și temeinice menite să conducă la dezvoltarea și prosperitatea națiunii noastre”, a declarat Ștefan Mihu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top