Elevii din familii cu venituri modeste din comuna Grădina au participat, începând cu 27 iulie, timp de o săptămână, la o şcoală de vară ce a îmbinat educația cu activitățile distractive. Proiectul, intitulat „Traian Summer Camp”, a ajuns la a II-a ediție şi este organizat de Liceul Teoretic „Traian” Constanţa, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Arhiepiscopia Tomisului, Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Grădina.
În cadul şcolii de vară, cei 15 copii din Grădina au vizitat mai multe obiective din Constanţa (planetariul, acvariul, delfinariul muzeul de istorie), s-au plimbat cu autobuzul supreatajat şi cu vaporaşul pentru a ajunge pe Insula Ovidiu, au participat la întreceri sportive, activităţi artistice şi muzicale, desen, jocurile copilariei, origami, însoţiţi de voluntari ai liceului Traian şi cadre didactice.
Invitat special a fost tânărul iluzionist Ciprian Morţi, student anul II, cu bursă de merit, la University of Hull din Marea Britanie, Facultatea de Arte Dramatice, Muzică şi TV, membru atestat de Asociaţia Magicienilor şi Iluzioniştilor din România, fiind clasat în topul primilor 10 magicieni din ţara noastră.
Elevii din Grădina au plecat în fiecare dimineaţa din comună şi s-au întors seara, cu microbuzul şcolar, costurile fiind asigurate de Primăria Grădina.
Conform organizatorilor, proiectul şi-a propus să ofere elevilor posibilitatea de a petrece, într-o manieră creativă, câteva zile din vacanţa de vară. Activităţile prevăzute în proiect au avut rolul de a stimula imaginaţia copiilor, punând în valoare potenţialul fiecărui participant.
„Copiii au fost încântaţi să îşi petreacă o săptămână în Constanţa, alături de alţi tineri, să viziteze diverse muzee şi să participe la activităţi recreative. Pentru cei mai mulţi dintre ei, vacanţa înseamnă în mod normal să stea acasă şi să îşi ajute părinţii în gospodărie. Suntem fericiţi că am putut să le oferim o astfel de săptămână de vacanţă adevărată.
Le mulţumesc în numele Primăriei Grădina organizatorilor, iar pe voluntarii de la Liceul Traian din Constanţa i-am invitat deja în comuna noastră. Vrem să le arătăm cum învaţă copiii în mediul rural, să viziteze primăria, căminele culturale, locurile de joacă, terenurile de sport şi să facem şi o plimbare în Cheile Dobrogei”, ne-a declarat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
