Actualitate

Ziua Culturii Naționale, marcată la Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ din Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, au participat, astăzi, începând cu ora 10.00, la evenimentul „Eminescu, o stea nemuritoare“, organizat la Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ din Tulcea.

În cadrul evenimentului, elevii de la Colegiul „Spiru Haret“, cei de la Liceul Teoretic„Grigore Moisil“ dar și cei de la Liceul de Arte „George Georgescu“ au oferit un scurt moment artistic dedicat împlinirii a 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.

De asemenea, cei prezenți în sala de festivități a Bibliotecii Județene au ascultat câteva strofe din poezia „Luceafărul“ în limba aromână, recitate de Mariana Margeane.

După cuvântul de deschidere al Ligiei Dima, managerul instituției de cultură, prof. Floarea Calenic a impresionat publicul vorbind despre opera eminesciană și pentru semnificația ei pentru cultura națională.

„În calitate de reprezentant al unei instituții publice, vă voi vorbi despre ce trebuie să facem noi, autoritățile, pentru a promova valorile culturale ale României. Am observat un astfel de exemplu de bună practică la Palatul Cesianu – Racoviță din București, acolo unde este realizată o expoziție foarte interesantă inclusă în proiectul «Puneți mâna pe Eminescu». Exponatul central este reprezentat de «Caietele lui Eminescu», în facsimil, o lucrare aranjată și pregătită de Academia Română. De asemenea, tot pentru a apropia tinerii, au  tricouri personalizate cu mari oameni de cultură, sub denumirea de «Naționala de Cultură a României».

În calitate de reprezentant al Consiliului Județean, revin în fiecare an aici, la Biblioteca Județeană, la ceea ce se poate numi «evenimentul cultural al anului» și mă bucur să văd sala din ce în ce mai plină. Felicitări tuturor și la mulți ani pe 2024!“, a transmis Dumitru Mergeani, administrator public al județului Tulcea.

„Dacă ești îndrăgostit, te gândești la Eminescu! Dacă ești filosof, te gândești la Eminescu. Dacă ești politician, te gândești la Eminescu. Dacă ești orice altceva, te gândești la Eminescu. Ar fi bine să citim mai des poeziile lui patriotice, poeziile lui de dragoste. Citiți Eminescu, pentru că Eminescu este imens, iar noi îi datorăm atât de mult!“, a declarat Mihai Huleni, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top