La evenimente au participat copii, alături de actori din filmele erotice marca MISA
Yoghinii de la MISA au organizat şi în această toamnă deja tradiţionala manifestare “Săptămâna arhanghelilor”, un spectacol grotesc care a cuprins conferinţe, piese de teatru şi… îmbrăţişări stradale.
La manifestările de la Constanţa, ce au avut loc la Clubul Portul şi în zonele pietonale din centrul oraşului, au fost prezenţi mai mulţi membri de seamă ai Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut, unii dintre ei actori în producţii pornografice, alţii în spectacolele erotice marca MISA, dar şi copii de diverse vârste.
Vă prezentăm în continuare capturi foto din filmul de prezentare al evenimentului (realizat cu imagini din ediţia de anul trecut), în paralel cu fotografii din producţiile pentru adulţi, unde puteţi compara personajele.
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
Gabriela Ambarus este actualul preşedinte al MISA şi instructor de yoga la Constanţa. Ambarus este implicată în construcţia unui ashram la Constanţa, pe strada 1 Mai Vechi. O puteţi admira în spectacolul erotic “8 martie în extaz”, ce a avutloc în anul 2000, la Sala Palatului, în Bucureşti. Şefa MISA a fost, de asemenea, asociat cu 90% şi administrator al SC Noroc Deplin SRL, firmă pe care se pare că funcţionează clubul de striptease Lucky Love din Bucureşti.
Ion Pohariu a jucat în filmul pentru adulţi “Ecstasy Water”, unde a interpretat rolul maestrului tantric. Într-o scenă din film, el dădea tonul cu un clopoţel ca cinci cupluri ce se aflau în faţa lui să facă sex. Scena se petrece într-o peşteră. Totodată, Pohariu apare şi în “making of”-ul filmului, unde face apologia „pee games”, scenele pe care yoghinii le numesc „orgasm urinar”.
Silvia Gergely lucrează într-un salon de masaj erotic din Bucureşti.
Ioan Bătinaş, de la grupul umoristic “Vouă”, a apărut gol pe scenă, “echipat” doar cu un penis uriaş din plastic, alături de alţi colegi, la spectacolul erotic dedicat zilei de naştere a lui Gregorian Bivolaru, ce a avut loc pe 12 martie 2002, la Sala Polivalentă din Bucureşti.
Radu Solomon a jucat în filmul “Erotic Secrets”, unde face sex cu două misance (care, din nefericire, au decedat în urma cancerului la sân).
Daniela Mărunţelu este membră a trupei “Belly Dancers”, de la barul “Lucky Love”, din Bucureşti. Daniela a jucat în filmul “Sisters in love”.
