Un fost agent al companiei de pază și protecție Axa Security vorbește despre o adevărată rețea de furturi din vagoanele de tren. Viorel Paraschiv s-a angajat în urmă cu doi ani agent de pază al acestei firme pentru care, alături de alți colegi, a păzit garniturile ce transportau combustibil de la Constanța spre diverse destinații.
În tot acest timp, Paraschiv a înregistrat audio-video mai mult discuții între colegi, în care se vorbește despre modul în care operează bandele de hoți, complicitățile cu unii angajați ai CFR, furturi și chiar un dosar penal mușamalizat (în urma unui furt în care 7 vagoane cu combustibil din Rezerva de Stat au ajuns la destinație cu sigiliile rupte!).
În unele dintre aceste discuții este implicat chiar șeful din zona Giurgiu al companiei Axa Security, ce nu pare deloc străin de o serie de aranjamente.
Paraschiv se mai plânge de condițiile grele și chiar periculoase de lucru, cu agenți care nu respectă programul de odihnă și care călătoresc între vagoane, punându-și în pericol viața.
Paraschiv a demisionat recent de la firmă și pretinde că nu și-a primit o parte din banii pe concediu, firma necalculându-i corect toate orele lucrate. Fostul agent a făcut plângeri la mai multe instituții, cerându-le să cerceteze furturile și alte fapte, despre care spune că deține dovezi.
În replică, proprietarul companiei, Constantin Alexa, ne-a transmis că nu are cunoștință despre furturi din vagoane și neagă toate acuzațiile aduse de Paraschiv, pe care îl consideră un procesoman. Totuși, va face o anchetă internă pentru verificarea acestor informații. Ca să ne convingă de faptul că Axa Security nu a avut nicuiun fel de probleme, ne-a invitat să luăm legătura cu Poliția Transporturi. Am făcut acest lucru, dar ni s-a transmis că informațiile pe care le-am solicitat se referă la posibile dosare penale și nu sunt destinate publicului.
Pentru amănunte, urmăriți cele două filme, realizate cu materiale puse la dispoziție de fostul agent al Axa Security.
