Arhiepiscopia Tomisului a adus la Constanța “Moaștele Sfântului Nicolae” de la mănăstirea Vlatadon din Grecia, administrată de Patriarhia Ecumenică. Relicvele au fost expuse timp de trei zile la biserica Sfântul Haralambie, unde credincioșii au putut să se roage la ele și, desigur, să lase acatiste și mai ales bani, într-una din cele două cutii etichetate, de lângă ele (imagini în clipul de mai jos).
Cum relicvele acestui sfânt au făcut obiectul unei ample dezbateri, inițiate chiar de către ziarul Dezvăluiri (https://www.dezvaluiri.ro/exclusiv/491733-mana-sfantului-nicolae-din-bucuresti-este-un-fals), am fost curioși să aflăm cum au ajuns aceste moaște în Grecia, fiind cunoscut faptul că ele se găsesc împărțite între Bari și Veneția.
În condițiile în care lumea creștină este plină de relicve false, am solicitat documentele de autenticitate ale acestor moaște de la posesorii lor, reprezentanții mănăstiri Vlatadon și de la Arhiepiscopia Tomisului, care le-a adus în pelerinaj la Constanța.
Reprezentanții Mănăstirii Vlatadon ni l-au indicat pe Părintele Gabriel, vorbitor de limba română, pentru a ne lămuri în această chestiune. Interlocutorul nostru ne-a spus că mănăstirea NU are niciun act care să demonstreze autenticitatea acestor moaște, nici măcar vreo mențiune istorică a faptului că relicvele au ajuns sau se păstrează în această mănăstire. Mai mult, Părintele Gabriel recunoaște că nu întotdeauna moaștele atribuite unui anumit sfânt sunt chiar ale lui! (Puteți asculta o parte din discuția telefonică urmărind filmul din acest articol).
“Nu toate moaștele posedă un certificat de autenticitate”
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu a declarat pentru Dezvăluiri că nu toate moaștele au documente, de aceea trebuie luate în considerare și alte lucruri precum tradiția sau minunile mijlocite de ele:
“Nu toate fragmentele de Moaște existente în lumea creștină posedă un certificat de autenticitate, pentru ca ar fi și este imposibil. Acest lucru nu le transformă automat pe cele fără certificat în neautentice.
Tradiția ca memorie vie a bisericii sau a mănăstirii care le păstrează, firul cunoașterii și al credintei care merge până la originea lor, minunile mijlocite de ele în comunitățile de credință unde sunt păstrate, acestea sunt cele care validează în primul rând autenticitatea lor.
În Biserică, granița dintre certitudine și incertitudine trece prin credința curată, nu prin birocrație scriptică. Consider că Arhiepiscopia Tomisului are toate informațiile necesare referitoare la Moaștele pe care le-a adus din Grecia și că nu trebuie să privim acest gest frumos și folositor duhovnicește cu apriorică suspiciune. La rândul ei, mănăstirea din Grecia nu merită neîncrederea noastră și nedreapta bănuială că ar păstra moaște neautentice. Neautentice în fața cui?”,
Oare ce documente o fi văzut părintele Tănăsescu, dacă ele nu există?
L-am întrebat și pe purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preot Eugen Tănăsescu, ce documente de autentiticitate au moaștele aduse la Constanța. Tănăsescu s-a mulțumit să spună că reprezentanți ai Arhiepiscopiei Tomisului, printre care se numără și el, ar fi văzut aceste documente, dar că nu el le poate face publice. “Nu mi-aș imagina că un episcop al Patriarhiei Ecumenice ar minți o Arhiepiscopie a României. Pentru că Patriarhia Ecumenică nu-i Celic-Dere”, a adăugat Tănăsescu.
Această ultimă afirmație readuce în discuție scandalul “moaștelor” unor “martiri” din cetatea Halmiris, păstrate în mănăstirea Celic Dere din județul Tulcea timp de câțiva ani, până când ziarul nostru a demonstrat că în realitate sunt oase de porci și oi (http://www.dezvaluiri.ro/exclusiv/3668-moaste-de-porci-si-oi-la-manastirea-celic-dere).
Ce pare să fi uitat preotul Tănăsescu este că tocmai șeful lui, ÎPS Teodosie, este cel care a dus oasele de animale la mănăstirea în cauză, în perioada în care județul Tulcea era parte integrantă a Arhiepiscopiei Tomisului.
În loc de concluzie, putem fi de acord până la un punct cu ideea că nu toate moaștele pot avea documente. Doar că acolo unde sunt suspiciuni (Sfântul Nicolae, despre care vorbim, are două mâini în Italia și una în România; Sfântul Gheorghe are două capete doar în România; o biserică din Moldova se laudă cu degetul Sfântului Ioan Evanghelistul, deși mormântul și moaștele sale NU au fost descoperite până în prezent!), Bisericile ar trebui să își dorească să lămurească aceste lucruri.
Altfel, înseamnă că pentru un “pumn de arginți”, Biserica îi îndeamnă pe credincioși la păcatul idolatriei!
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
