Politic

Vacanța de vară ar putea fi prelungită, în urma interpelării senatorului Ștefan Mihu

În această perioadă există discuții în guvern despre prelungirea cu încă o săptămână a vacanței mari a elevilor, spun surse din zona de educație. Mai exact, premierul Viorica Dăncilă ar fi cerut Ministerului Educației să prelungească vacanța de vară cu o săptămână, la solicitarea patronatelor din turism.
Senatorul constănțean Ștefan Mihu este cel care, în luna mai, a adresat o interpelare prin care le cerea premierului României și miniștrilor Turismului și Educației, măsuri și strategii pentru o decalare a perioadei de începere a anului școlar. Totodată, parlamentarul constănțean a avut o discuție pe acest subiect cu ministrul Educației în ședința grupului senatorial.

„Mă bucur că propunerea mea a fost luată în calcul la guvern și se va face o dreptate. Corelarea mai strânsă a structurii anului școlar cu obiectivele promovării turismului demonstrează funcționalitatea între două sisteme. Cât timp sectorul turistic depune eforturi de revitalizare, iar copiii merită să viziteze cât mai mult obiective turistice din țara noastră, putem să spunem că dorința doamnei premier Viorica Dăncilă este în acord cu această realitate”, a spus senatorul Mihu, pentru ziarul Tomis News.
Iată textul integral al interpelării:
„După cum este cunoscut, în conformitate cu ordinul Ministerului Educației Naționale referitor la structura anului şcolar 2019-2020, reluarea cursurilor școlare este prevăzută pentru luni, 9 septembrie 2019.
Apreciem grija conducerii MEN privind repartizarea cât mai judicioasă a perioadelor de cursuri și vacanță pentru elevi. În același timp, considerăm că ar fi binevenită și oportună evaluarea pe un plan mai larg, social și economic, a implicațiilor unei asemenea măsuri!
Și am în vedere, aici, sectorul turistic românesc, care face eforturi deosebite de revitalizare, în ultima perioadă, grație unor măsuri – binevenite, de altfel – adoptate de Guvern, între care, reducerea la 5% a cotei TVA în domeniu și distribuirea către angajații din sectorul public a voucherelor de vacanță, totul subsumat implementării obiectivelor fixate prin Programul de Guvernare al PSD pentru perioada în curs. Am menționat sectorul turistic pentru că, din păcate, acesta ar putea fi afectat, în mod nemeritat, zic eu, de unele efecte nedorite ale modificărilor în structura anului școlar, anunțate de MEN.
Astfel, potrivit reprezentanților Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), decizia MEN ar periclita în mod semnificativ derularea afacerilor în sectorul turistic, în special cel de pe litoralul Mării Negre, în condițiile în care tur-operatorii din acest important sector economic au încheiat deja contracte în domeniu, luând în considerare data anterioară prevăzută pentru debutul noului an școlar, respectiv 15 septembrie 2019.
Pentru că în ultimii ani perioada de începere a cursurilor s-a dovedit a fi destul de flexibilă propun mai multă flexibilitate și în ceea ce privește interesele agenților economici din turism. Diminuarea vacanței de vară aduce deservicii turismului ce se desfașoară pe litoralul românesc dar și celui montan, cu consecințe implicite asupra economiei naționale.
Menționez, în același timp, faptul că, modificările climatice din ultimii ani, din țara noastră, în contextul mai general al încălzirii la nivel global, au pus în evidență, tot mai pregnant, extinderea evidentă a perioadei de vacanță estivală, cel puțin pentru prima jumătate a lunii septembrie, fapt care, consider, merită o reflecție mai aprofundată din partea autorităților de resort, inclusiv atunci când vine vorba de desfășurarea în condiții corespunzatoare a activităților din unele sectoare economice și sociale, direct influențate, sub o formă sau alta, de structura anului școlar.
Față de cele de mai sus, vă adresez rugămintea de a reconsidera data de începere a anului școlar 2019-2020, în acord cu doleanțele exprimate de reprezentanții cercurilor de afaceri din sectorul turistic, în acord atât cu obiectivele legate de buna desfășurare a procesului de învățământ, cât și cu interesele sociale mai generale, inclusiv în plan economic!”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top