La ora la care scriu aceste rânduri, Gigi Becali își va fi petrecut prima noapte în arest. La aceeași oră, Uniunea Social Liberală ar fi trebuit să fie deja istorie, dacă ultimatumul dat de Victor Ponta nu ar fi fost decât una din multe vorbe în vânt aruncate de tânărul și nestatornicul Prim ministru. Cum însă declarațiile politice nu au aceeași greutate ca deciziile judecătorești, fanii USL pot răsufla ușurați – formația lor preferată nu se destramă. Cel puțin, nu oficial…
Un articol de Răzvan PETRE
Dacă Becali ar fi primit condamnarea în vremea în care la conducere erau Băsescu&Boc, toate televiziunile și o parte semnificativă a ziarelor ar fi tunat că trimiterea la pușcărie a lui Gigi ar fi fost doar un show mediatic menit a distrage atenția de la probleme guvernării. Cum situația e acum diferită, nimeni nu s-a grăbit să tragă concluzii, cu excepția sărmanului Becali, care a făcut o aluzie la faptul că a fost… sacrificat.
Orice vor spune televiziunile diseară, condamnarea lui Becali e mai degrabă o doză de normalitate, decât o diversiune de moment. Cât despre mariajul PSD-PNL, care nu s-a făcut țăndări deunăzi, el e oricum ca și încheiat. Asta pentru că, dincolo de declarațiile de iubire veșnică ale liderilor, lucrurile nu se mișcă în nicio direcție. Nici la guvern, nici în țară.
De un an încoace, împinși de la spate de o majoritate covârșitoare și de un curent de opinie puternic, Antonescu și Ponta cârmuiesc țara. După alegeri, Opoziția parlamentară există doar pe hârtie, fără posibilitatea de a bara politicile guvernamentale. Situația economică, după ani de zile de greutăți, iese în sfârșit pe plus. Bașca, după un an de guvernare, Uniunea se bucură de același sprijin popular ca la început.
Cu toate acestea, oricât de meșteri ar fi cârmacii, corabia merge în zig-zag. Zeci de măsuri promise au fost întoarse din drum, zeci de declarații apăsate au fost întoarse pe dos, a doua zi. Fondurile europene, declarate prioritare, au rămas blocate la graniță, actualul guvern dovedindu-se (ca toate cele precedente) incapabil să formeze un aparat funcționăresc și un mecanism eficient pentru deblocarea lor. Reforma administrației, în loc să aducă reduceri de personal și eficientizare, a însemnat dublarea ministerelor. “Cel mai cinstit guvern” a sfârșit prin a arunca peste bord cam jumate din membrii săi, iar Guvernul Ponta II merge tropăind pe aceeași direcție, cu miniștri anchetați penal, sau puși să se războiască cu “dublurile” lor din ministerele cu/fără portofoliu.
Primarilor de comune li s-a uscat cerneala pe stilou de când așteaptă să semneze proiectele europene. Bugetele orașelor și satelor s-au votat abia în aprile, pentru că miniștrilor le-a luat patru luni să se certe cine câți bani ia. Mechel, Oltchim, CFR, Poșta sunt ferfeniță, zeci de mii de oameni sunt pe fărașul concedierilor, privatizările și planurile de restructurare au eșuat penibil, iar actualul guvern a bifat într-un an câte manifestații a suportat Boc în patru. Singura măsură dusă la (b)un sfârșit a fost refacerea salariilor bugetarilor, cu paranteza că, pentru a reuși asta, Guvernul a tăiat finanțarea tuturor proiectelor mari de infrastructură, de la metrou, la centura Capitalei și la Autostrada Transilvaniei. Că tot veni vorba – în ultimul an, oamenii lui Ponta nu au reușit să facă măcar o licitație pentru autostrăzi, darămite să se apuce efectiv cineva de construit…
Morala poveștii e simplă: Nu e posibil să ai toate condițiile favorabile, și să nu realizezi nimic. Dacă te căznești, dar nimic nu-ți iese, înseamnă ori că ești prost, ori că acele condiții s-ar putea să nu fie așa de minunate cum păreau. Cum de prostie nu îi putem bănui pe actualii guvernanți, ne rămâne să concluzionăm că USL-ul și majoritatea sa nu prea mai funcționează. Uniunea și-a atins scopul primar – de a câștiga alegerile – apoi a rămas doar o gașcă de băieți care trag – unii hăis!, alții cea!
