3 decembrie 2009. Dezbaterea finală pentru Prezidenţiale. Băsescu – serios, dar încercănat, preocupat. De partea cealaltă, Geoană – zâmbitor, proaspăt, încrezător. Ce a urmat ar putea fi descris, în clişee de comentatori sportivi, ca fiind “un meci fără istoric”. Băsescu l-a bătut pe Geoană la puncte, inclusiv la capitolul Polititică Externă, unde fostul ministru şi ambasador în SUA ar fi trebuit să fie stăpân pe situaţie. Per ansamblu, Mircea Geoană a lăsat atunci impresia unui student fluşturatic, care a venit la examen nepregătit, dar încrezător că va “pica pe subiect”.
Între situaţia candidatului Geoană şi cea a victoriosului USL sunt multe asemănări. Singura diferenţă imediată este rezultatul, Geoană fiind preşedinte-ales doar pentru o noapte.
Ca şi el, actuala coaliţie învingătoare a venit în faţa electoratului cu mâinile în buzunare. A avut siguranţa dată de un grup mare, în care electoratul propriu (care votează cu PSD şi PNL indiferent de alegeri) ar fi fost suficient pentru a o aduce la un 30-40%. Şi a mai avut şi un mesaj important pentru ceilalţi, cei nehotărâţi: “Noi nu suntem ei!”
Niciodată în 2012, actuala coaliţie de guvernământ nu a propus (darămite să şi facă!) ceva nou, ceva propriu. PDL a tăiat pensiile – „Noi le dăm înapoi!” a zis USL. PDL a tăiat salariile – „Noi le dăm înapoi!” a zis USL. PDL atăiat alocaţiile pentru mame copii şi revoluţionari – „Noi vi le dăm înapoi!” a promis USL.
Un editorial de Răzvan PETRE
Per ansamblu, USL-ul a reuşit să se definească pe sine prin PDL, mai exact – ca fiind ceea ce PDL nu e. Şi, încă o dată, campania electorală a gravitat în jurul lui Băsescu. El a fost cel mai redutabil acuzator al USL şi principalul vector al campaniei ARD. Adversarii săi, de asemenea, au mizat pe antipatia generată de preşedinte, pentru a fructifica votul de la referendum şi pentru a încerca să aducă cifra votanţilor cât mai aproape de scorul obţinut cu acel prilej.
Per ansamblu, dacă dăm deoparte munca liderilor şi activiştilor tineri care au dus greul luptei, din victoria USL nu rămâne mai nimic. PNL, PSD şi PC au călărit cu succes valul de nemulţumire stârnit de PD-L şi, am putea spune, au picat bine pe subiect.
Iar într-o ţară în care denigrarea adversarului e alfa şi omega jocului politic şi în care votul negativ e singura constantă a procesului electoral, tactica USL-ului nu e o noutate. Rătăcirile Convenţei Democrate au adus PDSR-ul la putere în 2000, acuzaţiile de corupţie au scufundat PSD-ul patru ani mai târziu, iar transformarea PD-L-ului, în 2008, dintr-un partid de 10-20%, într-un lider de coaliţie guvernamentală, ar fi fost imposibilă dacă partidul lui Boc şi Băsescu s-ar fi aflat ante-alegeri la Putere.
Lecţiile istoriei recente ne arată că votul negativ e cel mai eficient vehicul pentru ajuns la Putere. Ne mai arată, de asemenea, că partidele din România sunt incapabile să înveţe că, atâta timp cât mizezi pe slăbiciunile adversarului, te poţi aştepta ca electoratul să îi urască pe ceilalţi, şi nu neapărat să te iubească pe tine. Ca dovadă stă faptul că niciun partid nu a reuşit să se menţină la Putere mai mutl de 4 ani consecutivi.
Aşadar, anul acesta vom afla dacă USL, pe lângă faptul că a picat pe subiect la alegerile parlamentare, va pica şi în capcana de a crede că electoratul a vot majoritar pentru ceea ce reprezintă ei, iar nu pentru că astfel ar fi fost pedepsiţi pedeliştii.
