Premierul Victor Ponta a înmânat cheile primelor 100 de microbuze şcolare distribuite prin proiectul derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale.
Printre primăriile ce au beneficiat de prima tranșă de microbuze se află și primăria Crucea. Deși comuna deținea deja un microbuz școlar, acesta era insufucient pentru cei peste 160 de copii din satele Băltăgeşti, Stupina, Gălbiori, Crişan şi Şiriu. Acești elevi erau nevoiți să se trezească foarte devreme pentru a ajunge la școală. Noua mașină are o capacitate de 16+1 locuri şi este dotată cu servodirecţie, sisteme electronice de asistenţă la frânare şi antipatinare, control al stabilităţii și aer condiţionat. Astfel, noul microbuz va rezolva problema transportului pentru elevii care aveau de străbătut kilometri întregi până la școală.
