Fără categorie

UE a adoptat Directiva care propune norme mai stricte cu privire la emisiile industriale

UE a adoptat luni, 8 noiembrie, Directiva revizuită privind emisiile industriale – prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC).

Directiva IPPC revizuită vizează prevenirea şi controlul poluării aerului, apei şi solului generate de instalaţiile industriale. Astfel, actul normativ comunitar are drept scop îmbunătăţirea la nivel local a calităţii aerului, apei şi a solului, reglementând mai strict emisiile unei game largi de poluanţi, inclusiv compuşi de sulf şi de azot, particule de praf, azbest şi metale grele.

Directiva revizuieşte valorile limită de emisie care se aplică instalaţiilor mari de ardere şi care trebuie să garanteze că, în condiţii normale de funcţionare, se aliniază acestor niveluri de emisie. Aceste cerinţe au ca scop aplicarea uniformă, la nivelul tuturor Statelor Membre, a celor mai bune tehnici disponibile (BAT-Best Available Techniques) de către operatorii instalaţiilor industriale. Abaterile de la BAT sunt permise doar în cazul în care condiţiile l…

UE a adoptat luni, 8 noiembrie, Directiva revizuită privind emisiile industriale – prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC).

Directiva IPPC revizuită vizează prevenirea şi controlul poluării aerului, apei şi solului generate de instalaţiile industriale. Astfel, actul normativ comunitar are drept scop îmbunătăţirea la nivel local a calităţii aerului, apei şi a solului, reglementând mai strict emisiile unei game largi de poluanţi, inclusiv compuşi de sulf şi de azot, particule de praf, azbest şi metale grele.

Directiva revizuieşte valorile limită de emisie care se aplică instalaţiilor mari de ardere şi care trebuie să garanteze că, în condiţii normale de funcţionare, se aliniază acestor niveluri de emisie. Aceste cerinţe au ca scop aplicarea uniformă, la nivelul tuturor Statelor Membre, a celor mai bune tehnici disponibile (BAT-Best Available Techniques) de către operatorii instalaţiilor industriale. Abaterile de la BAT sunt permise doar în cazul în care condiţiile locale şi caracteristicile tehnice ale instalaţie ar conduce la costuri disproporţionat de mari pentru operator.

Pentru a preveni, reduce şi, pe cât posibil, elimina poluarea provenind din activităţile industriale în conformitate cu principiul „poluatorul plăteşte” şi cu principiul „prevenirii poluării”, s-a stabilit un cadru general pentru controlul principalelor activităţi industriale, asigurând o gestionare prudentă a resurselor naturale şi ţinând seama, atunci când este necesar, de situaţia economică şi de caracteristicile specifice locului unde se desfăşoară activitatea industrială. Este prevăzută o abordare integrată de prevenire şi control al emisiilor în aer, apă şi sol, de management al deşeurilor, de eficienţă energetică şi de prevenire a accidentelor.

Conform Comisiei Europene, beneficiile rezultate în urma reducerii emisiilor sunt estimate a fi între 7 şi 28 miliarde de euro pe an, incluzând reducerea numărului de decese premature cu aproximativ 13.000 anual.

În prezent, prin Directiva IPPC revizuită, sunt acoperite aproximativ 52 000 de instalaţii care îşi desfăşoară activitatea în sectoare cum ar fi metalurgia, industria chimică, creşerea păsărilor şi a porcilor, agricultura, incinerarea deşeurilor şi funcţionarea instalaţiilor mari de ardere.

Reformarea Directivei IPPC înăspreşte  limitele de emisii de oxizi de azot, dioxid de sulf şi a pulberilor, prafului provenite de la centralele electrice şi instalaţiile mari de ardere, rafinării de petrol şi industria metalurgică. Instalaţiile noi trebuie să aplice începând 2012 cu cea mai ecologică tehnologie disponibilă, cu patru ani mai devreme decât s-a propus iniţial. Instalaţiile existente trebuie să respecte acest standard din 2016, fiind însă prevăzută o perioadă de tranziţie care amână punerea în aplicare a acestui termen în anumite cazuri . Planul Naţional de Tranziţie (PNT) poate fi aplicat de Statele Membre pentru instalaţiile existente pe o perioadă cuprinsă între 1 ianuarie 2016 – 30 iunie 2020, stabilindu-se limite anuale de NOx, SO2 sau pulberi.

Directiva prevede reducerea sarcinii administrative inutile şi solicită statelor membre să promoveze în mod activ tehnicile emergente, în sensul îmbunătăţirii continue a performanţei de mediu a industriei UE.

Totodată actul normativ propune îmbunătăţirea instrumentelor de verificare şi asigurare a conformităţii cu noua legislaţie, prin intermediul unor mecanisme care permit statelor membre să realizeze aceste lucruri, îmbunătăţirea accesului publicului la informaţii, dar şi ameliorarea dispoziţiilor referitoare la monitorizarea, raportarea emisiilor şi la inspecţiile de mediu.

În România, implementarea noii Directive va atrage eforturi financiare deosebite, iar conformarea instalaţiilor aflate sub incidenţa acestei directive va fi dificil de asigurat. Practic, începând cu 2016, trebuie respectate noile valori limită de emisie (VLE) prevăzute de noua Directivă IPPC. Utilizarea Planului Naţional de Tranziţie ca instrument de flexibilizare permite amânarea datei de la care prevederile privind valorile limită de emisie devin obligatorii, decalând termenul de la 1 ianuarie 2016 la 30 iunie 2020. După expirarea termenului aferent aplicării PNT, toate instalaţiile de ardere vor trebui să respecte noile valori limită de emisie pentru SO2 (cu titlu orientativ, trecere de la cca. 355 mg/Nm3 la 200 mg/Nm3 ) şi NOx.

Pentru evitarea scăderii competitivităţii industriei, în principal a industriei mari consumatoare de energie şi a industriei producătoare de energie, aplicarea prevederilor Directivei IPPC recast impune măsuri de modernizare şi retehnologizare, în special în sectorul energetic.

Statele membre au la dispoziţie doi ani, după intrarea în vigoare a Directivei, pentru a o transpune în dreptul intern şi a începe implementarea noii legislaţii.

Mai multe detalii cu privire la directiva UE privind emisile industriale găsiţi aici.

 

Departamentul pentru Afaceri Europene

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top