Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a anunțat că două elicoptere vor ajunge la Unitatea Specială de Aviație Tulcea, îmbunătățindu-se astfel capacitatea de intervenție în operațiuni medicale pentru urgențele din Delta Dunării.
De asemenea, în județul Tulcea vor ajunge și 10 ambulanțe noi, pentru ca timpii de răspuns și de pregătire în cazul situațiilor de urgență să fie substanțial îmbunătățiți.
De asemenea, în județul Tulcea vor ajunge și 10 ambulanțe noi, pentru ca timpii de răspuns și de pregătire în cazul situațiilor de urgență să fie substanțial îmbunătățiți.
„Am susținut permanent la nivel guvernamental necesitatea unor astfel de investiții pentru ceea ce înseamnă îmbunătățirea capacității de intervenție pentru tulceni și, implicit, scurtarea timpilor de răspuns. Serviciul Județean de Ambulanță Tulcea urmează, astfel, să primească 10 ambulanțe noi, în contextul în care dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a confirmat de curând continuarea programului de dotare cu ambulanțe în întreaga țară. Amintesc că în ianuarie, alte 6 ambulanțe noi, destinate intervențiilor rapide și transportului medical asistat, au ajuns la Tulcea”, a spus Horia Teodorescu.

