Profil de Primar

Tulcea – Terra Magica (II)

Comori medievale la Dunărea de Jos

 În Evul Mediu timpuriu, Bizanţul a ridicat în nordul Dobrogei o seamă de cetăţi, cu ajutorul cărora a păstrat controlul unei zone mereu atacată de migratori.
 O parte dintre oraşele medievale aflate pe teritoriul actualului judeţ Tulcea a fost timp de 200 de ani sub controlul genovezilor, aliaţi ai Imperiului de la Constantinopol, care au avut astfel monopolul comercial de la Gurile Dunării
 Enisala, Proslavita, Licostomo, Chilia, San Giorgio şi Solina au fost aşezări extrem de importante, din punct de vedere politic militar şi economic.

 Înainte ca Dobrogea să fie ocupată de otomani, 12.000 de turci selgiucizi s-au stabilit în nordul ţinutului dintre Dunăre şi Mare, cu acordul Bizanţului.     Lor li se datorează minunatele vestigii de la Babadag, unul din marile oraşe ale perioadei medivale

Un articol de Cristian CEALERA

Scurt istoric (De la Bizanţ… pe urmele genovezilor)

La sfârşitul secolului IV d.H, Imperiul Roman era doar o umbră a marii puteri de altădată şi cu greu reuşea să îşi controleze graniţele în faţa invaziilor pornite de migratori. Este explicabil aşadar de ce, în anul 395, la moartea împăratului Teodosius cel Mare, „uriaşul cu picioare de lut” s-a prăbuşit. Imperiul a fost divizat între fiii defunctului Cezar: Arcadius a luat Estul, iar Honorius a rămas stăpân în Vest, la Roma. Mai târziu, în 476,  Imperiul de Răsărit rămânea singurul continuator al moştenirii romane. Din secolul VII, Bizanţul este deja grecizat şi începe să ignore total amintirea „părinţilor” săi latini. Noul imperiu controla o zonă foarte vastă a continentului, inclusiv Scytia Minor (actuala Dobrogea), provincie pe care a reuşit să o păstreze însă doar până în veacul al VI-lea. Pustiit timp de trei secole de către huni, avaro-slavi şi bulgari, tărâmul dintre Dunăre şi Marea Neagră a reintrat sub dominaţie bizantină abia în 971 e.n, în plin Ev Mediu timpuriu. Între timp, marile oraşe ale antichităţii deveniseră ruine, iar vremurile măreţe de altădată deveniseră doar amintiri… Imperiul Bizantin a început din nou să contruiască, încercând să creeze în zonă o barieră împotriva atacatorilor. S-au ridicat oraşe şi fortificaţii, întrucât nobilii de la Constantinopol doreau să aibă parte de bogăţiile din Sciţia Minor. Peştele, grâne, vinul şi mierea erau doar câteva din comorile pe care le deţinea acest tărâm, udat de apele bătrânului Istru şi pe care toţi şi le doreau. În anul 1261, Bizanţul a încheiat un tratat cu unul dintre aliaţii săi, Republica Genova, căreia i-a predat monopolul comercial la Marea Neagră. Italienii veniţi din Zena (aşa i se mai spunea Genovei) au dezvoltat zona, ctitorind sau reclădind aşezări. Până în 1484, când pierd total controlul comerţului din zonă, genovezii au desfăşurat o activitate extrem de înfloritoare iar vechea Sciţie Minor a redevenit o provincie foarte bogată… Prea bogată pentru a nu atrage marea putere a vremii, Imperiul Otoman, care pune stăpânire pe aceste pământuri la începtul secolului XV. Comorile lăsate de bizantini şi genovezi nu au dispărut însă…

Enisala (Minunea de la Sarichioi)

Atunci când vorbeşti despre Dobrogea medievală, îţi vine automat în minte un singur cuvânt: Enisala (Yeni Sale – turceşte > Satul Nou). Cetatea de pe malul Lacului Razelm impresionează şi astăzi prin maiestuozitatea sa. Aflat la şapte kilometri distanţă de Babadag şi la doi de comuna Sarichioi, situl arheologic (deşi îndelung cercetat), ascunde încă numeroase taine. Una dintre acestea este legată de data întemeierii şi de identitatea ctitorilor săi. O ipoteză este aceea că cetatea (cunoscută şi sub numele de Heracleea) a fost ridicată de bizantini în sec. XIII – XIV, pentru a controla regiunea. O altă teorie este că au construit-o chiar genovezii, după propriile planuri, dar folosind probabil meşteri din Anatolia. Ce se ştie însă cu siguranţă este că în a doua jumătate a sec. XIV, Enisala făcea parte din lanţul de cetăţi aflate sub monopolul comercianţilor din Liguria. Controversele continuă însă: o teorie pune chiar întemeierea cetăţii pe seama tătarilor, undeva în a doua jumătate a sec. XIII. Materialele arheologice descoperite aici ne vorbesc despre o aşezare foarte puternică, din punct de vedere militar şi politic, dar mai puţin economic. Ruinele sale impresionează şi astăzi: o cetate de forma unui patrulater neregulat, construită din piatră de calcar, cioplită cu măiestrie. Zidul de incintă atingea în unele porţiuni 10 metri înălţime, iar grosimea sa era în unele locuri de aproape doi metri. Avea opt turnuri de apărare şi două intrări. Intrarea de pe latura de sud este impresionantă: cu arcada sa dublă şi  bastionul masiv pentagonal.  Se ştie că între anii 1397 şi 1416, Enisala făcea parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti condusă de Mircea cel Bătrân. În 1417, Mehmed I Celebi învinge garnizoana românilor cantonaţi la Enisala. Turcii cuceresc întreaga Dobroge în 1420 şi cetatea devine sediu de garnizoană otomană. Trebuie făcută o menţiune extrem de importantă. În urmă cu peste 700 de ani, Razelm nu era un lac, ci un golf al Mării Negre. Undeva prin sec. XVI – XVII se pare însă că se produce înnisiparea totală, iar Razelm nu mai comunică cu Marea. Automat, Enisala îşi pierde însemnătatea de altădată şi decade. Pe o hartă rusească din timpul războiului de independenţă (1877 – 1878), Enisala apare ca un sat cu maxim 20 de case.  Au rămas doar ruine din vechea cetate însă astăzi, bătrâna Heracleea îşi continuă povestea. Continuă să domine zona şi să îşi farmece vizitatorii, care pot încerca să îi desluşească secretele. Deşi se ştie că aici a existat un port, săpăturile efectuate în zonă nu au dat niciun rezultat.

Proslavita (Fortăreaţa de la Nufăru)

Una din marile probleme ale Dobrogei arheologice este aceea că adesea, minunatele situri sunt suprapuse de aşezările moderne, ceea ce face imposibilă cercetarea sistematică. Este şi cazul cetăţii bizantine Proslavita,  identificată pe teritoriul comunei tulcene Nufăru, la aproximativ 12 kilometri de Tulcea. Prislava, cum mai era ea cunoscută, a fost un oraş foarte important în perioada secolelor X-XIV d.H. Aşezarea urbană a fost ridicată în sec X (împăratul Ioan Tzimiskes a clădit multe cetăţi în Dobrogea, odată cu fondarea Themei Paristrion), între zidurile unei fortăreţe impozante. Proslavita a fost una din primele cetăţi ridicate de Imperiul Bizantin în Evul Mediu Timpuriu, după ce basileul de la Constantinopole a recăpătat controlul asupra Dobrogei. Avea turnuri rectangulare şi ziduri de incintă extrem de groase, de 2-3 metri grosime şi 3-4 metri înălţime. În această cetate de pe malul Dunării se ştie că s-a oprit, la un moment dat, celebrul cneaz rus al Kievului, Sviatoslav Igor (mort în 973), într-una dintre campaniile sale. Distrusă se pare de tătari în timpul invaziei din 1241, Prislava a fost refăcută şi apare pe hărţile genoveze din secolele următoare (surse – notarul Antonio de Ponzo, Ortelius, Mercator), sub denumirea de Bruscavita. În veacul al 18-lea, austriecii menţionau aici o aşezare sub numele de Crislova. S-a descoperit că pe teritoriul satului Ilganii de Jos (chiar pe malul Dunării) a existat o fortificaţie militară din piatră, folosită probabil pentru a bloca trecerea navelor inamice.

Muntele Tatălui (Babadag)

Pe teritoriul oraşului Babadag a existat în urmă cu aproape 2000 de ani o aşezare romană cunoscută Vicus Novus. Aceasta a fost însă mereu pusă în umbră de vestigiile extraordinare provenind din epoca medievală şi datorită cărora, urbea tulceană a devenit cunoscută în întreaga ţară. Povestea Babadagului este indispensabil legată de cea a etnicilor turci, aşezaţi în această zonă, în urmă cu aproximativ 750 de ani. În 1262, împăratul Bizanţului Mihail Paleologul permite aşezarea în Dobrogea a 12.000 de turci selgiucizi, conduşi de Izeittin Keykavuz şi de Baba Sarî Saltuk Dede. Rolul acestor aliaţi era de a apăra zona de invazii străine. Dervişul Baba Sarî Saltuk (Tatăl Pământului Galben) este de fapt ctitorul oraşului tulcean, de la el provenind şi numele aşezării Baba – Dag > Muntele Tatălui. Lider spiritual al comunităţii, el este motivul pentru care şi acum, după mai bine de peste şapte veacuri, Babadag este anual locul de pelerinaj al turcilor musulmani din întreaga Românie şi nu numai. Sarî Sultuk Dede a murit aici iar în cinstea lui, în 1484, sultanul Baiazid II Veli a ridicat un Mausoleu. Acelaşi sultan otoman a construit şi o geamie (Ulu Cami) şi o baie turcească, dar aceste două obiective nu mai există, din păcate. Mausoleul lui Sarî Saltuk a dăinuit însă în timp iar astăzi, el se află pe strada Măcin şi poate fi vizitat. Babadag era cel mai dezvoltat oraş dobrogean în timpul dominaţiei otomane (a fost cucerit de Înalta Poartă în 1393) şi la un moment dat, a devenit chiar centrul administrativ al zonei. În 1677, reşedinţa paşei de la Silistra a fost mutată aici iar în timpul unui război cu Rusia, a devenit cartier general de iarnă al Marelui Vizir. Mulţi conducători otomani au iubit acest oraş. Este şi cazul lui Ali Gaza Paşa, cel care a ctitorit aici în 1609 o Geamie minunată, care îi poartă numele şi care poate fi admirată şi în prezent. Paşa şi-a găsit sfârşitul chiar la Babadag iar mormântul său se găseşte chiar în curtea lăcaşului de cult, pe care l-a construit. Tot în curtea geamiei se poate vizita Cişmeaua Kalaigi, săpată de pelerini musulmani la sfârşitul veacului al 17-lea. Un alt obiectiv ce nu trebuie ratat la Babadag este mormântul profetului Koyun Baba (Tatăl Oilor). Acesta a fost cel care a descoperit mormântul lui Saltuk Dede. El este celebru şi pentru că a salvat oraşul de şuvoaiele unui gheizer care ameninţa să se revarse asupra localităţii. „Tatăl Oilor” a avut ideea să oprească apa cu lâna oilor sale şi cu ajutorul întregului oraş a făcut acest lucru, salvând localitatea. Mormântul lui Koyun Baba este şi el un loc de pelerinaj al turcilor din întreaga Dobroge.

Licostomo, oraşul dispărut

Cetatea celor „Două Guri de Lup” a existat în zona Periprava (braţul Chilia) şi a fost timp de mai multe secole, un punct extrem de important pe hărţile comerciale şi militare ale zonei. Un izvor bizantin scris din secolul IX, vorbeşte despre Lykostomion şi despre faptul că aici conducea proto-spătarul şi arhontele Toma, comandant al flotei imperiale. Funcţiona aşadar un port extrem de util şi din acest motiv, genovezii au ţinut cu tot dinadinsul să îl controleze, la venirea lor în secolul XIII. Ei au dezvoltat vechea aşezare bizantină şi au făcut din Licostomo un oraş extrem de puternic. Cetatea a fost stăpânită apoi de români (după 1404 Mircea cel Bătrân a preluat controlul) iar la un moment dat, la finele secolului XV, se găsea sub stăpânirea lui Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei. La un moment dat, oraşul a dispărut pur şi simplu, din motive care, şi astăzi, rămân nedesluşite.

Chilia Veche – Solina – San Giorgio

Astăzi ne lăudăm cu Delta Dunării şi cu cele trei braţe ale fluviului „născut” în Munţii Pădurea Neagră. Ne lăudăm cu cele trei localităţi aflate la gurile de vărsare în Marea Neagră, dar ştim foarte puţine despre istoria acestor aşezări. Am vorbit mai sus de Licostomo, din zona Periprava. Mult timp, această localitate a fost confundată cu Chilia, oraş port extrem de important în istoria României. Chilia a fost însă aşezare distinctă iar azi, pe teritoriul României avem Chilia Veche, o comună cu peste 3000 de locuitori, cea mai numeroasă comunitate rurală din Delta Dunării. Şi ea îşi are povestea sa medievală. Aflată pe malul românesc, chiar în faţa Chiliei pentru care Ştefan cel Mare a luptat atât, Chilia Veche a fost în antichitate o aşezare grecească iar mai apoi, una romană. Se ştie că în anul 334 Î.H, cetatea ce purta numele legendarului Achile a fost fortificată din ordinul lui Alexandru Macedon. Mai târziu a apărut pe hărţile genovezilor, care au profitat cât au putut de mult de o aşezare amplasată extraordinar. Turcii i-au spus Eskil Kalle şi au menţionat-o în documente, ca una dintre cele mai vechi aşezări ale Dobrogei. Am vorbit despre Chilia, aşezarea medievală aflată pe braţul cel mai nordic al Dunării. Nici Sulina nu este mai prejos. Romanii au folosit oraşul care reprezenta graniţa dunăreană a Imperiului, iar pentru bizantini a fost şi mai importantă. Împăratul Constantin Porfirogenetul menţiona în veacul al X-lea „Solina” ca una din aşezările importante din Dobrogea. Genovezii au preluat şi exploatat din plin şi acest port, fapt atestat de portulanele din sec. XIV – XV (ex. harta lui Pietro Visconti din 1327). Fiecare braţ al Dunării a fost important pentru Bizanţ şi pentru negustorii genovezi. Este şi cazul sudicului San Giorgio, (astăzi Sfântu Gheorghe), care apare sub acest nume pe harta aceluiaşi Visconti.

În loc de epilog

Am tratat câteva din aşezările medievale ale judeţului Tulcea, dar cu siguranţă, nu le-am putut cuprinde pe toate. Multe dintre comunele zonei se laudă cu vestigii ale acestei perioade. Este cazul satului Cataloi (comuna Frecăţei), al comunei Jurilovca (Insula Bisericuţa) al comunei Luncaviţa şi cu siguranţă, al multor altora, care vor fi la rândul lor, tratate cu atenţia pe care o merită, în materiale viitoare.

 

Actualitate

To Top