Actualitate

Troița Bunavestire sfințită la Vasile Alecsandri

Luni, 25 martie, în prezența Primarului Comunei Stejaru, Dumitru Enache, preotul paroh Ionașcu Adrian din satul Vasile Alecsandri a sfințit locul pe care se va înălța o nouă troiță. Amplasamentul este unul special, fiind vorba de o cișmea zidită în urmă cu mai bine de 40 de ani de către localnici din sat. Odată finalizată, investiția va crea un adevărat obiectiv turistic, o troiță acoperită de forma unei mici biserici, care va îmbrăca și va da adăpost vechii cișmele.
„Punem azi temelia acestei troițe întru cinstea și pomenirea ctitorilor acestui izvor – familia Halep Gheorghe și Halep Mihai. Prin efortul propriu, între anii 1980-1982, ei au construit acest izvor. Pe vremea aceea nu exista sistem centralizat de distribuire a apei în sat și timp de 40 de ani toți locuitorii satului au luat apă de la acest izvor. Astăzi, 25 martie 2024, pe locul acestei cișmele se sfințește temelia a ceea ce va fi Troița Buna Vestire.” a declarat primarul Dumitru Enache localnicilor din Vasile Alecsandri adunați să participe la eveniment, în ciuda vremii ploioase.
Troița Bunavestire sfințită la Vasile Alecsandri face parte din efortul administrației locale, al Consiliului Local și primăriei comunei Stejaru (din care face parte satul Vasile Alecsandri) de amenajare a zonei Cișmea. Lucrarea, anunțată de primarul Dumitru Enache în data de 18 martie, a debutat deja în 20 martie, iar cinci zile mai târziu a fost deja sfințit locul troiței și depus hrisovul de ctitorie la temelia altarului viitoarei troițe.

P.R.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top