Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Ion Lahovari, din municipiul Constanța, echipele de interventie RAJA au fost nevoite să blocheze traficul auto pe această stradă, tronsonul cuprins de străzile Panait Moșoiu și C-tin Dobrogeanu Gherea, astăzi – 17 octombrie 2019, în intervalul orar 09.00 – 14.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
