Litoralul românesc

Student-evaluator ARACIS: Ne-a surprins şi pe noi schimbarea calificatului “încredere limitată” propus de echipa de control!

Raportul de evaluare a Universității „Ovidius”, dat publicității de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), a stârnit multe discuții în lumea academică din Constanța și nu numai. Retrogradarea rușinoasă a UOC de la calificativul „grad de încredere ridicat” (obținut în anul 2010), la calificativul „încredere”, a determinat o ieșire publică a conducerii instituției de învățământ. Problema e şi mai complicată pentru că echipa ARACIS care a fost în control la Universitatea Ovidius a propus iniţial Calificativul “încredere limitată”, pentru ca ulterior acesta să fie schimbat, din birou, în „încredere”.

Un articol de Călin GAVRILAŞ, Mihai Răzvan ROTARU

Sorin Rugină: „Acest verdict nu ne influențează. Suntem mulțumiți…”

Deși nimeni nu se aștepta ca actuala conducere a UOC să-și asume acest eșec, echipa condusă de Rugină a explicat într-o conferinţă de presă, ceea ce ar fi trebuit să înţeleagă jurnaliştii din Raportul de Evaluare. Adică, la „Ovidius” toate sunt, în general bune și frumoase, există câteva „neconformități minore” în curs de rezolvare, mai trebuie verificate toate regulamentele universității, dar asta este doar o chestiune de timp, restul problemelor semnalate în raport fiind deja remediate, conform unui plan de măsuri bine determinat. În schimb, lumea trebuie să înțeleagă că „greaua moștenire” lăsată de fostul rector, Dănuț Epure (prezentat în conferință într-o imagine ieșind cu cătușele din universitate), a fost principala cauză a retrogradării UOC la acest calificativ.
Deși au trecut trei ani de când Sorin Rugină conduce instituția și avea toate pârghiile necesare ca moștenirea lăsată să fie pusă la punct, domnul rector ne explică cu seninătate faptul că în afara lui Epure nu prea există vinovați, iar comisiile și comitetele care funcționează greoi în UOC încă lucrează la anumite dosare. Aceeași explicație halucinantă o oferă conducerea și când este vorba de cei 5 profesori pe care ARACIS îi menționează ca ocupând fraudulos un post universitar. Același comisii și comitete trebuie să vadă ce este de făcut, iar soluția unei plângeri penale pentru fals în declarații este trecută la capitolul „se poate și asta”. Cert este că noua conducere (de trei ani) a Universității „Ovidius” a găsit adevăratul vinovat – presa care, conform lui Rugină, a orchestrat „un atac la o instituție a statului în perioada admiterii.”

Student evaluator ARACIS: „există probleme multe la Ovidius!”

Raportul studenților evaluatori ai ARACIS notează mai multe probleme pe care aceștia le-au sesizat în luna ianuarie când reprezentanții Agenției au efectuat controlul la UOC. În primul rând, studenții notează „o colaborare deficitară cu reprezentanții universității care a dus la îngreunarea misiunii echipei de evaluatori”.
În urma discuției cu unul dintre studenții evaluatori, acesta ne-a confirmat că tot ceea ce este trecut în acel raport este real, că la „Ovidius” nu există o relație firească de comunicare între conducere și studenți, că aceștia sunt nereprezentați în forurile de conducere ale UOC, că există numeroase nereguli cu cazarea și condițiile de cazare ale studenților și multe altele.
Toate aceste aspecte au fost negate sau ușor trecute cu vederea de rectorul Sorin Rugină în cadrul conferinței de presă. Conform acestuia, comunicarea cu studenții este excelentă, nu există deficiențe la baza materială, iar reprezentarea studenților în organismele de conducere este la dispoziția lor, el neputându-i obliga să candideze pentru a ocupa funcții în consiliile facultăților.

Studenţii nu sunt reprezentaţi în organismele de conducere

Însă, conform studentului evaluator, tocmai facultățile trebuie să organizeze alegerile la nivelul studenților, iar acest lucru nu se face. Și regulamentele pentru aceste alegeri trebuie modificate, un mandat de 4 ani pentru un student, ca reprezentant în consiliu, fiind prea lung el putând termina facultatea în această perioadă, iar locul acestuia să rămână neocupat. De asemenea, trebuie făcut în așa fel ca niciunui student să nu-i fie îngrădit dreptul de a candida, așa cum este în prezent.
Așa s-a ajuns ca în multe dintre consiliile facultăților, raportul de 25% reprezentare a studenților să nu fie atins (în 10 din 16 facultăți). Există și o facultate fără nici un reprezentant student. Și reprezentantul studenților în consiliul de administrație a Universității lipsea cu desăvârșire.
Studentul evaluator ne-a relatat și întâlnirea dintre conducerea UOC și echipa de evaluatori când „A venit domnul rector și ne-a spus că ne-am depășit atribuțiile, pentru că l-a deranjat că noi ne-am dus, în special la Medicină. Am fost acolo pentru că știam că la Medicină au fost foarte multe probleme, că de la Medicină a plecat totul.”
Apreciind baza materială în ansamblul ei, comisia evaluatorilor-studenți a remarcat totuși că la cămin nu erau schimbate deloc condițiile față de ultimul raport. “Din discuțiile cu studenții am aflat că apa caldă era livrată cu program, iar cu o săptămână înainte de control s-a trecut la program nonstop. Am găsit afișe cu programul de apă caldă. Raportul studenților nu ne-a fost transmis înainte de a veni la evaluare. L-am primit acolo, pe loc. Există mari discrepanțe între căminele Universității, dar prețul este același,” sunt alte câteva probleme pe care studentul și le amintește de la evaluarea UOC din luna ianuarie.
Urmând recomandarea rectorului Rugină, de la conferința de presă, aceea de a ne uita și la alte Universități din țară, l-am întrebat pe studentul evaluator care e opinia lui.
“Noi nu comparăm Universitățile între ele. Noi vedem dacă se îndeplinesc condițiile ARACIS. Din universitățile evaluate de mine, NU stau mai bine ca ceilalți.
Calificativul acordat Universității “Ovidius” de către echipa de studenți evaluatori este la fel ca și cel acordat de directorul de misiune,“încredere limitată”. Și totuși, la București, Consiliul ARACIS a decis să acorde calificativul “încredere”. Pentru această schimbare oarecum ciudată, studentul evaluator a dorit să ne spună doar atât: “Asta ne-a surprins și pe noi. Nu vreau să comentez mai mult!”

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top