Sistemul de canalizare din Lipnița începe să prindă contur, odată cu demararea lucrărilor de proiectare. Pe 3 septembrie, primarul Dinu Nicolae-Florin a semnat contractul de proiectare și execuție a canalizării pentru satul reședință a Comunei Lipnița. Conform contractului, perioada până în luna decembrie a acestui an a fost rezervată definitivării proiectului. Pentru execuția efectivă a lucrărilor au fost prevăzute 12 luni, implementarea sistemului de canalizare la Lipnița urmând a se face până la finalul anului 2025.
Proiect de 14 milioane de lei
Constituirea sistemului de canalizare este cel mai mare proiect implementat vreodată la nivelul Comunei Lipnița. Pentru realizarea sa au fost bugetate 14,3 milioane de lei, din care 13,7 milioane decontate de Ministerul Dezvoltării, prin PNI Anghel Saligny. Pentru obținerea acestei finanțări, primarul Dinu Nicolae-Florin și restul angajaților din primărie au muncit aproape trei ani – pentru completarea documentației, obținerea avizelor etc.
Motivul pentru care administrația din Lipnița a dedicat atât timp acestui proiect este unul simplu: Administrațiile care nu au definitivat sistemul de canalizare nu pot accesa fonduri pentru lucrări supraterane de anvergură. De exemplu, asta înseamnă că nu se pot asfalta din interiorul comunei, cu bani obținuți din finanțări europene sau guvernamentale.
Odată implementat sistemul de canalizare, acest obstacol va fi înlăturat, iar primăria Lipnița va putea aplica cu succes pentru alte finanțări, care să permită aducerea infrastructurii comunei la standarde moderne.
P.R.