Deputatul George Șișcu oferă asigurări că principala preocupare a reprezentanților PNL este guvernarea concentrată pe cetățeni și nu pe schimbări de coaliții și alte stratageme.
„Au apărut în spaţiul public informaţii despre tot felul de scenarii care s-ar fi discutat în PNL privind guvernarea şi coaliţia de guvernare. Sunt simple speculaţii. Sigur că ne întâlnim în şedinţe de partid şi facem periodic evaluări privind situaţia politică, dar e amuzant să citim apoi despre tot felul de scenarii pe care le fac alţii în numele nostru.
E nevoie de stabilitate politică în România, nu de discuţii inutile privind posibila plecare a unora de la guvernare. Românii sunt interesaţi de o guvernare solidă şi responsabilă, iar în acelaşi timp aşteaptă soluţii într-un context economic global dificil.
Prioritatea guvernului Ciucă este să ia măsurile potrivite care să-i protejeze pe oameni de criza mondială a creşterilor de preţuri. Avem totodată investiţii importante de realizat, iar orice gâlceavă politică bazată pe scenarii vânturate pe la colţuri trebuie să înceteze. Dacă va exista vreo decizie politică, PNL o va anunţa direct, prin reprezentanţii săi, aşa cum a procedat şi până acum”, a declarat deputatul.
