Ştiri

Senatorul Vergil Chițac a lansat publicația periodică: „Luna trecută în Parlament”. Vezi ce activitate a avut în martie

„Sunt diferite activități la care particip în Parlament, de la discuția unor proiecte de legi sau a unor ordonanțe de urgență, la audierea unor miniștri sau secretari de stat în comisiile de specialitate sau a unor persoane reprezentând asociații reprezentative din domeniul public/privat. Din tot acest travaliu rezultă decizii, informații, luări de poziție pe subiecte de interes și pe care vreau să vi le împărtășesc”, scrie senatorul Vergil Chițac în textul care anunță lansarea periodicului „Luna trecută în Parlament”.

Prin acest demers, Chițac vrea să le prezinte oamenilor unele legi pe care le consideră importante, unele discuții de substanță care au loc în comisiile de specialitate în care activează (Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisia de transporturi și energie), precum și unele considerații de ordin personal.
Astfel, din prima apariție a periodicului „Luna trecută în Parlament”, Vergil Chițac trece în revistă principalele activități avute în luna martie:

  • Dezbaterea în Comisia de transporturi și energie a proiectului de lege privind aprobarea Contractului cadru de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (România-UE, cofinanțare pentru transport 2014-2020, semnat la Luxemburg la 18 iulie 2017) – proiect adoptat în comisie și înaintat plenului
  • Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor – propunerea nu a fost adoptată de comisie și va intra în plen cu aviz negativ. 
  • Dezbatere în Senat a proiectului de Lege privind integrarea în muncă, în cadrul instituțiilor publice de la nivel local, a tinerilor dezavantajați – proiect adoptat și trimis Camerei Deputaților, cameră decizională. Este o lege ce instituie ceea ce se numește discriminare pozitivă, absolut necesară, cred eu, într-o societate cu din ce în ce mai mulți tineri dezavantajați și al cărei principiu de organizare ar trebui să fie, printre altele, coeziunea socială, notează senatorul Vergil Chițac.
  • Dezbatere în Senat a proiectului de lege privind modificarea și completarea art. 109 din Ordonanța nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – proiect adoptat și trimis la Camera Deputaților
  • Dezbatere în Senat a propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr. 53 din 2003 – Codul Muncii; propunerea a fost adoptată și trimisă la Camera Deputaților
  • Dezbatere în Senat privind modificarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing
  • Modificări la Legile Justiției: Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea 317/2004 privind organizarea Consiliului Superior al Magistraturii. „Am dat un vot de abținere deoarece Legile Justiției au fost adoptate în 2004 de PSD ca parte a procesului de aderare la UE;… factorul politic trebuie exclus din funcționarea justiției; … Legile Justiției au produs îngrijorarea Uniunii Europene.”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top