Fără categorie

Şeful DAE, Bogdan Mănoiu, a avut o întrevedere cu o delegaţie a Comisiei pentru Afaceri Externe din Senatul Poloniei

Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), Bogdan Mănoiu, s-a întâlnit, joi, 1 aprilie, cu o delegaţie a Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului Republicii Polone, condusă de senatorul Leon Kieres, preşedintele Comisiei.

 

În cadrul discuţiilor desfăşurate la sediul DAE, ministrul Bogdan Mănoiu a insistat asupra similitudinii poziţiilor pe care România şi Polonia le au faţă de problemele care figurează pe agenda europeană. La rândul său, oaspetele polon a afirmat că vizita pe care o efectuează la Bucureşti constituie una dintre acţiunile care conferă substanţă Parteneriatului strategic româno-polon, semnat de preşedinţii celor două state în octombrie 2009.

 

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe polone a arătat că Varşovia este dispusă să pună la dispoziţia autorităţilor române experienţa polonă în domenii precum abso…

Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), Bogdan Mănoiu, s-a întâlnit, joi, 1 aprilie, cu o delegaţie a Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului Republicii Polone, condusă de senatorul Leon Kieres, preşedintele Comisiei.

 

În cadrul discuţiilor desfăşurate la sediul DAE, ministrul Bogdan Mănoiu a insistat asupra similitudinii poziţiilor pe care România şi Polonia le au faţă de problemele care figurează pe agenda europeană. La rândul său, oaspetele polon a afirmat că vizita pe care o efectuează la Bucureşti constituie una dintre acţiunile care conferă substanţă Parteneriatului strategic româno-polon, semnat de preşedinţii celor două state în octombrie 2009.

 

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe polone a arătat că Varşovia este dispusă să pună la dispoziţia autorităţilor române experienţa polonă în domenii precum absorbţia fondurilor europene, şeful DAE apreciind că Polonia reprezintă un bun exemplu în acest domeniu.

 

Cele două delegaţii au abordat şi o serie de aspecte legate de punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona, rolul parlamentelor naţionale în asigurarea respectării principiului subsidiarităţii şi mecanismul de cooperare Guvern-Parlament, securitatea energetică, viitorul politicii europene de coeziune şi viitorul Politicii Agricole Comune după 2013.

 

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului Republicii Polone a efectuat, în perioada 30 martie – 1 aprilie, o vizită oficială la Bucureşti la invitaţia preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului României.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top