Fără categorie

Secretarul de stat Doru Costea a susţinut discursul naţional al României în cadrul celei de-a 66-a sesiuni a Adunării Generale ONU

Tip: 

Comunicat de presă

Secretarul de stat Doru Costea a susţinut marţi, 27 septembrie 2011, la New York, discursul naţional al României în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 66-a sesiuni  a Adunării Generale a ONU, reunită anul  acesta în jurul tematicii “Rolul medierii în rezolvarea paşnică a conflictelor”.

În intervenţia sa, secretarul de stat Doru Costea a subliniat necesitatea ca  bazele juridice ale procesului de mediere să fie întărite, iar mecanismele destinate acestuia să fie consolidate, prin intermediul Naţiunilor Unite şi al organizaţiilor regionale şi subregionale astfel încât, eforturile de mediere ale statelor membre, să aibă un sprijin concret. „România, în calitate de preşedinte al Comisiei a IV-a a Adunării Generale este pregătită să încurajeze şi din această postură eforturile diplomatice pentru înregistrarea de progrese în procesul de pace israeliano – palestinian. Doar negocierile directe reprezintă modalitatea via…

Tip: 

Comunicat de presă

Secretarul de stat Doru Costea a susţinut marţi, 27 septembrie 2011, la New York, discursul naţional al României în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 66-a sesiuni  a Adunării Generale a ONU, reunită anul  acesta în jurul tematicii “Rolul medierii în rezolvarea paşnică a conflictelor”.

În intervenţia sa, secretarul de stat Doru Costea a subliniat necesitatea ca  bazele juridice ale procesului de mediere să fie întărite, iar mecanismele destinate acestuia să fie consolidate, prin intermediul Naţiunilor Unite şi al organizaţiilor regionale şi subregionale astfel încât, eforturile de mediere ale statelor membre, să aibă un sprijin concret. „România, în calitate de preşedinte al Comisiei a IV-a a Adunării Generale este pregătită să încurajeze şi din această postură eforturile diplomatice pentru înregistrarea de progrese în procesul de pace israeliano – palestinian. Doar negocierile directe reprezintă modalitatea viabilă pentru obţinerea păcii durabile în Orientul Mijlociu”, a evidenţiat oficialul român.

În discursul său, secretarul de stat a salutat transformările recente din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, subliniind faptul că acestea sunt în rezonanţă cu spiritul evenimentelor prin care România a trecut acum 20 de ani. Cu acest prilej, a fost reiterată disponibilitatea României de a ajuta aceste ţări să facă faţă tranziţiei către democraţie, o mare parte a fondurilor României de asistenţă pentru dezvoltare fiind orientate spre edificarea instituţiilor democratice, întărirea statului de drept, justiţiei şi apărării drepturilor fundamentale ale omului.

România consideră că evoluţii precum cele din Egipt, Tunisia şi Libia trebuie asumate şi susţinute de către Naţiunile Unite, prin toate mijloacele disponibile. Este responsabilitatea noastră colectivă să ne asigurăm, în primul rând, că bunăstarea şi respectarea demnităţii umane, a libertăţilor fundamentale şi a egalităţii de drepturi pentru toate fiinţele umane sunt respectate şi aplicate în statele noastre.  Aceasta va fi parte din mandatul României în calitate de membru al Consiliului Drepturilor Omului şi, vă asigur, că va fi aplicat într-o manieră constructivă şi echilibrată”, a declarat secretarul de stat Doru Costea

În ceea ce priveşte situaţia din Afganistan, oficialul român a făcut referire la progresele înregistrate de către autorităţile afgane în preluarea progresivă a responsabilităţilor în domeniul securităţii, reconstrucţiei şi dezvoltării socio-economice: „Credem că tranziţia nu trebuie dimensionată în funcţie de puncte temporale fixe, ci plecând de la condiţiile necesare pentru funcţionarea normală a unei societăţi. România estimează că progresul în Afganistan depinde, în egală măsură, de eforturile autorităţilor de la Kabul, cât şi de menţinerea angajamentului comunităţii internaţionale. În acest context, salutăm rolul şi eforturile ONU, ale altor organizaţii internaţionale şi ale statelor membre şi reafirmăm angajamentul României în stabilizarea Afganistanului”.

Totodată, secretarul de stat a reafirmat disponibilitatea României de a acţiona în cooperare cu partenerii pentru o abordare globală şi coerentă în privinţa riscurilor şi ameninţărilor la adresa păcii şi securităţii internaţionale, în special a celor determinate de proliferarea armelor de distrugere în masă şi convenţionale. „România susţine şi face apel la toate statele pentru o implicare responsabilă pe termen lung în domeniul dezarmării şi pentru o prioritizare a acţiunilor în favoarea securităţii globale. Dezarmarea, neproliferarea şi controlul armamentului reprezintă piloni importanţi în arhitectura globală de securitate”, a menţionat secretarul de stat Doru Costea.

Doru Costea s-a referit şi la: angajamentul României pentru pregătirea Conferinţei Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă (CNUDD), România deţinând preşedinţia Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, care a fost destinată pregătirii Conferinţei ONU din iunie 2012 – Rio+20-; necesitatea promovării economiei verzi; continuarea mobilizării pentru combaterea schimbărilor climatice şi necesitatea adoptării unui regim global post –Kyoto.

Secretarul de stat a făcut referire şi la dificultăţile generate de criza economică globală şi, în acest context, a subliniat necesitatea reformelor şi utilizarea eficientă a resurselor disponibile. „În timp de criză, opţiunile sunt limitate. Putem lansa dezbateri despre ceea ce ar fi trebuit şi putut să fie făcut, dar timpul nu este de partea noastră. În consecinţă, trebuie să acţionăm. În final vreau să subliniez, o dată în plus, legătura crucială între progres  şi respectul pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Dorim să reafirmăm că progresul fără o bună guvernare este puţin probabil să fie durabil. O ţară fără cetăţeni egali şi demni nu poate niciodată să fie bogată”,  a conchis secretarul de stat Doru Costea discursul naţional.


Informaţii suplimentare

România deţine poziţii de vizibilitate şi responsabilitate la actuala sesiune a Adunării Generale a ONU, cum sunt: preşedinţia Comisiei a IV-a a Adunării Generale  (care se ocupă de probleme politice speciale, cum ar fi: problema palestiniană şi decolonizarea, operaţiuni de menţinere a păcii, libertatea presei şi informaţiile publice, utilizarea paşnică a spaţiului extra-atmosferic, deminare etc. ) şi calitatea de membru în Consiliul Drepturilor Omului, pentru un mandat de 3 ani.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top