Scandal uriaș în USR Constanța, după ce consilierii locali Mihai Ochiuleț și Dumitru Caragheorghe au făcut dezvăluiri despre practicile incorecte și nedemocratice din interiorul partidului. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți, 8 octombrie, cei doi politicieni au expus modul în care Stelian Ion, liderul organizației județene, a condus partidul local prin decizii controversate și manipulări politice.
Dumitru Caragheorghe a pus bomboana de pe coliva acestei situații explozive, dându-și demisia în direct, în semn de protest față de direcția în care se îndreaptă USR Constanța.
„Am încercat să ajut constănțenii, dar am fost trădat”
Mihai Ochiuleț a deschis conferința cu un discurs despre realizările sale din postura de consilier local, dar și despre obstacolele întâmpinate în USR Constanța, care au culminat cu excluderea sa din partid. „Închei un mandat în care am încercat să reprezint și să ajut constănțenii pe de o parte, și să-mi aduc contribuția la proiecte benefice dezvoltării orașului nostru. În toate aceste demersuri, am reprezentat cu cinste USR-ul”, a afirmat Ochiuleț.
Acesta a criticat în mod direct felul în care Stelian Ion a orchestrat excluderea sa din partid, pe baza a două sesizări înaintate Biroului Național. „Am fost exclus din USR, dar conform Statutului, încă sunt membru până nu voi parcurge toate căile de atac. Voi rămâne consilier local, ales de cetățeni, și voi continua să mă implic”, a adăugat Ochiuleț.
Scandal uriaș în USR Constanța. Caragheorghe: „Nu pot gira ipocrizia și minciuna”
Dumitru Caragheorghe, la rândul său, a descris o serie de tensiuni interne care au marcat activitatea filialei USR Constanța în ultimii ani, evidențiind lipsa de transparență și dictatura impusă de Stelian Ion. „Am intrat în politică pentru Constanța, dar USR a devenit o struțo-cămilă, fără o direcție clară. Am fost dedicat obiectivului pentru Constanța, însă alianțele ciudate și lipsa de viziune ne-au tras în jos”, a spus Caragheorghe.
Dumitru Caragheorghe a detaliat cum, în perioada 2021-2023, a fost nevoit să poarte întreaga responsabilitate a organizației, în timp ce Stelian Ion s-a concentrat pe cariera sa parlamentară. Acesta a explicat că Stelian Ion și-a manifestat dorința de a controla filiala locală, impunând decizii fără a consulta echipa. „A dorit control total asupra extinderii filialei, eliminând persoane care nu îi erau pe plac”, a explicat Caragheorghe.
„Demisia mea este un semnal de alarmă”
În cadrul conferinței, Dumitru Caragheorghe a surprins pe toată lumea anunțându-și demisia în direct. „Nu pot gira ipocrizia și minciuna. Îmi prezint demisia din USR și rămân fidel principiilor care m-au activat în politică. Voi face chiar în acest moment acest demers”, a declarat acesta. În fața presei, Caragheorghe a trimis de pe telefon, un mesaj oficial de demisie către filiala municipală.
El a continuat să critice felul în care Stelian Ion a gestionat conflictul intern și a acuzat Biroul Național al USR că a ignorat multiplele sesizări înaintate de el și Mihai Ochiuleț. „Am trimis sesizări către Biroul Național, dar nu s-a întâmplat nimic. În schimb, Stelian Ion a negociat excluderea lui Mihai Ochiuleț, un gest politic greșit”, a mai spus Caragheorghe.
Criza din interiorul USR Constanța
Tensiunile interne din filiala USR Constanța nu sunt o noutate, dar excluderea lui Mihai Ochiuleț și demisia publică a lui Dumitru Caragheorghe adâncesc criza din partid. Cei doi consilieri au evidențiat un mod de conducere autoritar și lipsit de transparență, aducând în discuție mai multe decizii politice care au afectat negativ filiala.
În timpul conferinței, Ochiuleț a subliniat că Stelian Ion a urmărit constant eliminarea sa din partid, folosind două sesizări pentru a obține excluderea sa. „Am fost ținta unei campanii orchestrate de mai bine de un an, condusă de Stelian Ion. Aceasta este o dovadă clară că USR Constanța nu mai este condus în mod democratic”, a afirmat Ochiuleț.
Totodată, Caragheorghe a adus în discuție și alte abuzuri comise în filiala locală, inclusiv impunerea unor persoane în funcții de conducere, fără competențe clare și marginalizarea celor care se opuneau liniei trasate de Stelian Ion. „Sunt persoane care nu mai au nicio legătură cu valorile USR și totuși au fost susținute de Stelian Ion în poziții cheie”, a acuzat Caragheorghe.
Mihai Răzvan ROTARU