Primarul Ancuța Belu a organizat prima ediţie a Zilelor Comunei
Parcul din centrul localităţii constănţene Mihail Kogălniceanu a fost practic luat cu asalt sâmbătă, de câteva mii de persoane, dornice să participe la festivităţile organizate cu ocazia Zilelor Comunei. Pe scena amplasată în apropiere, au urcat de-a lungul zilei numeroşi artişti de marcă ai României. În apropiere, a fost deschisă o expoziţie de 40 de portrete, reprezentând mari personalităţi culturale şi istorice ale României, printre acestea numărându-se, evident, şi Mihail Kogălniceanu.
Sărbătoarea a început în jurul orelor 12.00, cu un program oferit de ansamblul din localitate, după care, asistenţa a avut parte de un recital unic, oferit de îndrăgita cântăreață de muzică folclorică Irina Loghin. A urmat momentul alocuţiunilor şi, în primul rând, mesajul primarului Ancuţa Belu, cea care a subliniat importanţa organizării unui astfel de eveniment. „Locuitorii comunei noastre meritau o astfel de sărbătoare. Noi, ca autoritate locală, avem obligaţia de a fi alături de oameni şi trebuie să le oferim şi astfel de momente de relaxare”, a declarat edilul comunei. Seria evenimentelor a continuat cu premierea echipelor clubului sportiv Mihail Kogălniceanu. Au fost de asemenea, premiaţi veterani de război şi cadre militare în rezervă şi în retragere. Spectacolul a continuat cu un program artistic oferit de artişti care au creat o atmosferă incendiară. Astfel, au concertat pe rând Andreea Bălan, Emilia Ghinescu, Mihai Trăistariu, Laurenţiu Duţă, dar şi ansamblul Şogoriţele. Sărbătoarea s-a încheiat cu un minunat foc de artificii, iar locuitorii comunei au părăsit parcul seara târziu.
