Actualitate

Săptămâna Baschetului Tulcean – Tulcea Street Play, eveniment sportiv de succes

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat miercuri, 4 septembrie 2019, la festivitatea de premiere din cadrul proiectului Săptămâna Baschetului Tulcean – Tulcea Street Play, organizat de Asociația Județeană de Baschet Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea.

Peste 200 de jucători la toate categoriile de vârstă au participat la acest turneu Tulcea Streetplay 3×3 și au contribuit din plin la o adevărată sărbătoare a baschetului care s-a desfășurat timp de trei zile în Piața Civică.

„Vreau să mulțumesc organizatorilor pentru că au adus acest minunat eveniment la Tulcea, pentru al treilea an. Tinerii tulceni au nevoie de o astfel de experiență, au nevoie să vadă campioni.

Anul trecut nu am avut posibilitatea să acordăm finanțare pentru acest eveniment, dar am reușit să acordăm finanțare în acest an, fapt pentru care ne bucurăm. Ne bucurăm în special pentru că participanții au petrecut zile minunate aici, în Piața Civică și îmi doresc să ne vedem și anul viitor și să aveți un eveniment la fel de reușit“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

Evenimentul a făcut parte din calendarul FIBA 3×3, toți participanții acumulând puncte în clasamentul mondial și contribuind astfel și la clasamentul pe națiuni, care este criteriul principal de calificare pentru Jocurile Olimpice.  

Scopul proiectului este menţinerea unei bune stări de sănătate şi consolidarea socializării cetăţenilor prin crearea unui cadru social şi organizatoric favorizant, respectiv organizarea de evenimente și acțiuni sportive în domeniul baschetului, care se adresează unui spectru larg de populație și care contribuie la creșterea numărului de practicanți și specialiști în județul Tulcea.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top