Actualitate

S.L.N. – Aparatură medicală în valoare de 200.000 de euro, donată Spitalului Judeţean. „Un astfel de laborator e ceva extraordinar!”

În premieră, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa va putea efectua teste pentru depistarea virusului SARS-Cov-2. Primul aparat de testare PCR a fost deja instalat şi s-au făcut primele probe, iar cel de-al doilea va sosi în următoarele zile.

Aparatura medicală cu care va fi dotat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa – constând în două sisteme PCR, accesorii şi câte 3.000 de teste pentru fiecare dispozitiv de testare (aşadar, un total de 6.000 de teste, cât nu s-au făcut până acum în tot judeţul!) – a fost achiziţionată de grupul de firme Histria, în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor(SLN), respectiv de grupul de firme Histria, în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navaliştilor din Şantierul Naval Constanţa. Valoarea totală a donaţiei este de aproximativ 200.000 de euro.

Este vorba despre o linie completă de diagnostic prin biologie moleculară a virusului. Aceasta are două componente: un extractor de acizi nucleici, care extrage acidul nucleic ADN sau ARN din probele biologice, şi un dispozitiv Real Time PCR, unde acidul nucleic extras este amplificat, pentru detectarea genelor specifice virusului SARS-Cov-2.

„Un rezultat poate fi validat în aproximativ cinci ore. Astfel, pot fi lucrate în serii de opt sau 16 probe”, a explicat medicul de laborator Lavinia Daba. De altfel, cea mai mare parte a personalului de laborator a fost deja instruit şi au fost efectuate primele probe.
„Un astfel de laborator de biologie moleculară în spitalul nostru este ceva extraordinar. Pe lângă faptul că ne dă posibilitatea, în această perioadă, să efectuăm teste pentru depistarea virusului SARS-Cov-2, pentru personalul medical din spital, aparatura aceasta deschide o imensă poartă de cercetare în microbiologie şi genetică. Echipamentele au venit într-un moment în care aveam foarte mare nevoie de ele”, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Bogdan Obadă.

Capacitate mare de testare

Cel de-al doilea aparat va fi montat în zilele următoare. În momentul în care vor funcţiona ambele aparate, vor fi realizate aproximativ 32 de teste în cinci ore. Astfel, va fi crescută considerabil capacitatea de testare la nivelul judeţului Constanţa, care, în prezent se reduce la aproximativ 100 de teste pe zi.

„Am identificat un spaţiu în cadrul spitalului, care să îndeplinească toate condiţiile necesare, şi am amenajat laboratorul.
De asemenea, echipa noastră de laborator s-a mobilizat foarte repede şi, deşi este o supraspecializare să faci biologie moleculară, învaţă din mers şi deja se fac primele teste. Este un pas mare pentru noi şi mulţumim celor care le-au dat astfel constănţenilor şansa de a-şi testa sănătatea”, a precizat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Cătălin Grasa.
Potrivit acestuia, în perioada următoare, vor mai fi făcute angajări în cadrul laboratorului, astfel încât să existe personalul suficient pentru a se lucra testări la foc continuu.

În plus, aparatura medicală va face posibilă şi testarea altor categorii de populaţie.
„Avem o comunitate de navigatori foarte mare şi este important să avem şi o infrastructură medicală foarte bună. Donaţia a fost realizată exclusiv din cotizaţiile navigatorilor membri de sindicat ITF”, a subliniat Adrian Mihălcioiu Inspector ITF / Sindicatului Liber al Navigatorilor. Dl.Aurel Stoica – Secretar General SLN – a apreciat rapiditatea cu care se monteazǎ aceste aparate de ultimǎ generație precum şi disponibilitatea extraordinarǎ a echipei medicale de a se instrui pentru lucrul cu aceste noi instrumente medicale.

La rândul său, liderul Sindicatului Navaliştilor, Dede Perodin, a precizat că efortul făcut are un scop nobil.
„Venim în ajutorul Spitalului Judeţean, al medicilor şi al pacienţilor totodată, cu aparatură modernă, eficientă. Sănătatea este bunul cel mai de preţ al omenirii şi ne bucurăm că putem să-i susţinem pe medicii din linia întâi, în această bătălie grea cu virusul Covid-19”, a spus Dede Perodin.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top