Fără categorie

Riscurile de mediu amenință realizările solide ale țărilor din Europa de Est și Asia Centrală în domeniul dezvoltării umane și echității, afirmă Raportul Dezvoltării Umane 2011

Riscurile de mediu amenință realizările solide ale țărilor din Europa de Est și Asia Centrală în domeniul dezvoltării umane și echității, afirmă Raportul Dezvoltării Umane 2011

3 Noiembrie 2011 — Poluarea mediului și alte amenințări ecologice ar putea submina progresele pe calea dezvoltării statelor din Europa de Est și Asia Centrală, constată Raportul Dezvoltării Umane 2011, lansat astăzi de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Raportul – intitulat „Durabilitate și echitate: un viitor mai bun pentru toți” – susține că provocările globale urgente ce amenință caracterul durabil al mediului și echitatea trebuie abordate împreună, identificând în același timp politici care se susțin reciproc la nivel național și mondial pentru a stimula progresul spre realizarea acestor obiective asumate.

În regiunea Europei de Est și Asiei Centrale, nivelul dezvoltării umane continuă să crească, asigurând o egalitate mai mare decât în alte regiuni ale lumii în curs de dezvoltare, arată R…

Riscurile de mediu amenință realizările solide ale țărilor din Europa de Est și Asia Centrală în domeniul dezvoltării umane și echității, afirmă Raportul Dezvoltării Umane 2011

3 Noiembrie 2011 — Poluarea mediului și alte amenințări ecologice ar putea submina progresele pe calea dezvoltării statelor din Europa de Est și Asia Centrală, constată Raportul Dezvoltării Umane 2011, lansat astăzi de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Raportul – intitulat „Durabilitate și echitate: un viitor mai bun pentru toți” – susține că provocările globale urgente ce amenință caracterul durabil al mediului și echitatea trebuie abordate împreună, identificând în același timp politici care se susțin reciproc la nivel național și mondial pentru a stimula progresul spre realizarea acestor obiective asumate.

În regiunea Europei de Est și Asiei Centrale, nivelul dezvoltării umane continuă să crească, asigurând o egalitate mai mare decât în alte regiuni ale lumii în curs de dezvoltare, arată Raportul 2011, însă diferențele dintre venituri se adâncesc pe plan local în mai multe țări și deteriorarea mediului ar putea, de asemenea, submina reușitele importante obținute în regiune.

• Toate statele-membre ale Uniunii Europene din regiune se situează în categoria țărilor cu un nivel foarte înalt de dezvoltare umană, potrivit Indicelui Dezvoltării Umane (IDU), care evaluează veniturile, sănătatea și educația – inclusiv Slovenia ( locul 21), Republica Cehă (27), Estonia (34), Slovacia (35), Ungaria (38), Polonia (39), Lituania (40) și Letonia (43), urmate de Croația (46), care este candidat la UE. România (50) și Bulgaria (55), țările care au fost admise cel mai recent în Uniunea Europeană, se plasează în cel de-am doilea grup de state cu o dezvoltare umană înaltă.

• Mai multe state din regiune marchează în 2011 20 de ani de independență față de Uniunea Sovietică, în timp în timp ce regiunea devine un furnizor de servicii de sănătate de bază, precum asigurarea cu apă potabilă, combustibil pentru pregătirea alimentelor și sanitație, pentru comunitățile cele mai sărace.

• Începând cu anul 1970, tendințele naționale în ceea ce privește inegalitatea în domeniul educației (măsurate prin media anilor de școlarizare) relevă ameliorări în majoritatea țărilor. Spre deosebire de tendințele în ce privește inegalitatea veniturilor, inegalitățile în educație s-am micșorat în majoritatea statelor Europei și Asiei Centrale (aproximativ 76 procente).

• Progresele în mai multe domenii în Europa de Est și Asia Centrală nu au cuprins egal și persoanele dezavantajate și defavorizate, afirmă Raportul. Categorii de populație, precum populația romă, se confruntă cu lipsuri mai mari decât o arată ratele de sărăcie la nivel de țară, notează Raportul.
Raportul arată, de asemenea, că persoanele cele mai dezavantajate nu beneficiază de putere de a influență asupra deciziilor politice și suferă din cauza degradării mediului, inclusiv în mediul lor personal imediat.

Acest fapt este deosebit de relevant într-o regiune în care oamenii se bazează foarte mult pe combustibilii fosili și se confruntă cu probleme de mediu moștenite din perioada sovietică. Este urgent necesară trecerea la resurse de energie durabilă și regenerabilă, spune Raportul. Armenia, România și Bulgaria, de exemplu, sunt liderii mondiali în ceea ce privește decesele provocate de poluarea aerului, potrivit calculelor Raportului bazate pe datele recente ale ONU.

„Expunerea pe termen lung la aerul poluat cauzează maladii respiratorii și afectează imunitatea sistemului, între ante efecte negative”, scriu autorii Raportului, menționând că poluarea industrială în unele zone ale regiunii reprezintă o amenințare serioasă asupra sănătății.
Pentru a determina o schimbare a situației, Guvernele trebuie să devină mai transparente și să fie monitorizate de mass-media, societatea civilă și parchete, în efortul comun de asigurare a unei participări mai largi a publicului în adoptarea politicilor de mediu.

„O responsabilitate mai mare și realizarea unor procese democratice, inclusiv prin sprijinirea unei societăți civile active și a unor mass-media active, pot aduce îmbunătățiri importante”, afirmă Administratorul PNUD, Helen Clark, în prefața acestui Raport.

Poluarea urbană și creșterea emisiilor de carbon sunt citate, de asemenea, de Raport și de sondajele de opinie publică, în calitate de riscuri majori la adresa durabilității mediului în regiune.

Poluarea apei reprezintă o altă amenințare serioasă asupra sănătății, iată de ce tratamentele mai bune și siguranța industrială pot contribui la evitarea deceselor. Raportul constată că rata anuală a deceselor în Tadjikistan cauzate de consumul de apă contaminată (751 la un milion de locuitori) este cea mai înaltă în regiune, plasându-se între Asia de Sud (443) și Africa Sub-Sahariană (1,286 decese la un milion). Mai multe țări ex-sovietice au rate înalte de decese din cauza apelor populate, inclusiv Turkmenistan (532 la un milion de locuitori), Uzbekistan (335) și Kyrgyzstan (259).

Tadjikistanul și Kyrgyzstanul sunt liderii regiunii în ceea ce privește decesele datorate poluării aerului (516 și 418 la un milion de locuitori anual, respectiv), iar acest fapt este legat de numărul mare de persoane fără acces la combustibili siguri pentru pregătirea alimentelor și pentru încălzire. Tadjikistanul (127) și Kyrgyzstanul (126) au cel mai mic Indice al Dezvoltării Umane din regiune.

Sursele de energie constituie o altă provocare pentru creșterea durabilă. Raportul relevă că combustibilii fosili reprezintă 88 la sută din sursele de energie, iar media regională de utilizare a energiei regenerabile este cea mai scăzută din lume. Chiar și în Polonia și Republica Cehă, care sunt obligate de atingă către 2020 obiectivul Uniunii Europene de diversificare a surselor de energie și de reducere a gazelor cu efect de seră cu 20 la sută față de nivelul anului 1990, cărbunele este cel mai utilizat combustibil pentru producerea energiei electrice, și această situație este puternic susținută la nivel politic și la nivelul opiniei publice.

Raportul îndeamnă țările din regiune să-și revizuiască politicile în domeniul utilizării combustibililor fosili, estimați la nivel global la 312 miliarde de dolari SUA în 2009, pentru a promova conservarea energiei și investițiile în energia renovabilă. Publicația pledează, de asemenea, pentru realizarea „Inițiativei de Acces Universal la Energie” și pentru introducerea unei taxe de tranzacționare pentru a finanța asistența pentru dezvoltare, estimând că o taxă de doar 0.005 procente ar putea genera în fiecare an 40 miliarde de dolari.

În Europa și Asia Centrală – regiunea marilor exportatori de energie precum Rusia, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan și Turkmenistan – compensațiile acordate familiilor pot fi foarte costisitoare. În Uzbekistan, de exemplu, cheltuielile pentru oferirea compensațiilor la consumul de combustibili fosili sunt de 10 ori mai mari decât cele pentru sănătate (32 la sută din Produsul Intern Brut, în comparație cu 2,5 la sută), notează Raportul.

Raportul PNUD afirmă că există loc pentru îmbunătățiri în ceea ce privește conservarea resurselor naturale din regiune și un potențial important pentru un viitor mai durabil.

„Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare acord sprijin în mod activ țărilor din regiune implicate în procesul Rio+20 și în acest context prezentul Raport reprezintă o resursă utilă”, a afirmat Kori Udovicki, Administrator Adjunct și Director pentru Europa de Est și Asia Centrală al PNUD.

* * *

DESPRE ACEST RAPORT: Raportul anual al Dezvoltării Umane este o publicație independentă din punct de vedere editorial a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Pentru a descărca gratis atât Raportul Dezvoltării Umane 2011, tradus în zece limbi, precum și alte materiale adiționale privind indicatorii sau implicațiile regionale, vă rugăm să vizitați: http://hdr.undp.org.

DESPRE PNUD
: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare lucrează cu oamenii la toate nivelurile societății pentru a sprijini crearea unor țări rezistente la crize și pentru a ghida și susține o dezvoltare, care contribuie la îmbunătățirea vieții fiecărui om. Prezenți în 177 de țări și teritorii, noi oferim o perspectivă globală și soluții locale pentru abilitarea oamenilor și crearea unor țări rezistente. Vizitați pagina web: www.undp.org

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top