Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune, transpuse în legi proaste. Cel mai potrivit exemplu „de sezon” este aşa-numita Lege a Picnicului – un act inutil şi idealist, care are toate şansele să eşueze lamentabil. Promovată în grabă, de parcă ardeau parcurile şi pădurile patriei, ea a fost salutată cu surle şi trâmbiţe de organizaţiile de mediu. Cu toate acestea, legea e rigidă şi inaplicabilă şi pare mai degrabă a fi opera unui birocrat obtuz, decât fructul muncii unor ONG-işti capabili.
Legea e scurtă şi cuprinzătoare – nimeni nu mai are voie să facă picnic (o noţiune generală pentru tot ce implică aer liber, mâncare şi/sau băutură) decât în locurile special amenajate. Aici ne dăm cu capul de prima problemă, pentru că, în România, locurile amenajate pentru această activitate pot fi numărate pe degetele de la o mână, în fiecare judeţ. Mai mult, pentru că legea prevede amenzi monstruoase pentru autorităţile care nu întreţin şi igienizează permanent locurile de picnic, primăriile se vor feri să desemneze asemenea zone, sau chiar vor închide unele deja existente.
Un editorial de Razvan PETRE
Mai departe, legea prevede amenzi usturătoare şi pentru persoanele ce nu respectă regulile de picnic, lăsâng în urmă gunoaie, de exemplu. Pentru cine şi-l închipuie pe plutonierul Căpşună (cu măiastrul său câine-lup Costel) pândind voyeurist populaţia picnicară – doar-doar aruncă vreunul un PET în boschet! – prevederea aceasta e perfectă. Pentru restul de douăzeci de milioane de români, care au toate ţiglele pe casă, plus experienţa vieţii în minunata noastră ţărişoară – e vânare de vânt. Singurul mod în care această amendă ar putea fi aplicată ar fi ca Poliţia să plaseze câte un Căpşună (respectiv câte un Costel) lângă fiecare picnicar. Şi nici asta nu ar fi o soluţie sigură! Ideea in sine – că românul va respecta natura de teama sancţiunii – e hilară. Într-o ţară cu nivel de civilizaţie îndoielnic şi cu o cultură eco inexistentă, ar fi fost mai eficient textul: „Art. 13 Dacă aruncaţi gunoi pe iarbă, vă bate Doamne-Doamne!”
De departe, cea mai periculoasă parte este aceea care obligă amatorii de picnic să folosească doar spaţiile special desemnate. Într-o ţară în care grătarul cu mititei şi copane e sport naţional, legea picnicului e hârtie de aprins focul. Românul va continua să pârlească mititei lângă şosea, până în ziua în care va apărea nenea poliţaiul să îi dea amendă. Data viitoare, el va lăsa şoseaua în urmă şi se va duce 100 de metri printre boscheţi, dicolo de raza de acţiune a braţului legii. Până acum, la Fântâniţa-Murfatlar, miile de picnicari mâncau mititei şi jumuleau tufele de liliac din vale, în timp ce în deal, la 50 de metri de drum, puteai găsi zeci de bujori de stepă. După prima descindere a Poliţiei, picnicarii se vor muta în deal. Să vedem dacă se mută şi bujorii în vale…
Legea picnicului, a cărei iniţiere este asumată de ONG-ul Green Revolution, nu e rea, în sine. Problema e că ea vine pe urma altor proiecte similare, de care s-a ales praful, se pare, fără ca cineva să fi tras învăţăminte. Un exemplu este legislaţia în domeniul braconajului piscicol. Sancţiunile din acest domeniu sunt mult mai severe, presupunând amenzi, confiscare de bunuri, dosar penal şi chiar puşcărie. În fiecare an, autorităţile o pun de un control-monstru, care are ca rod, de obicei, prinderea a 100-200 de undiţari şi câţiva pescari profesionişti. Mergeţi duminica asta în Mamaia, pe malul lacului. O plimbare de un kilometru vă va duce în jumate de oră pe lângă mai mulţi „braconieri” decât sunt prinşi, anual, la nivelul întregii ţări…
Duminica trecută am fost la un picnic legal, într-un spaţiu special amenajat. Pe drum, am trecut pe lângă câteva sute de români care pescuiau în prohibiţie, sau care făceau picnic în spaţiile verzi. Ei mi-au transmis că, după interzicerea acestor activităţi, mai aşteaptă cu nerăbdare o lege prin care să fie interzisă preacurvia, lege pe care promit să o respecte. Cum să o respecte? – Cu sfinţenie!
