Majoritatea evenimentelor ce au zguduit in ultimii 15 ani economia si viata sociala a Romaniei, sunt doar proiectiile unor decizii politice adanc ingropate, atat de albastrul timpului cat si de campaniile de dezinformare la care romanii au fost expusi sistematic.
Aflati in captivitatea cotidianului, a problemelor zilnice ce nu suporta amanare, oamenii s-au rezumat in majoritate, sa asimileze informatia gata mestecata, asa cum este ea servita zilnic prin mijloacele de informare in masa.
Fara a avea pretentiile unui saptamanal istoric de specialitate, “dezvaluiri.ro” si-a propus sa decodifice evenimentele de importanta majora, atat din punct de vedere social, economic cat si istoric.
Adoptand binecunoscuta formula “lipsa de informatii = pierderi”, saptamanalul “dezvaluiri.ro” va parcurege firul logic al evenimentelor si al curentelor ce au balansat axa Romaniei de la stanga la dreapta si de la drepta la stanga.
Redacția Dezvăluiri.ro
Influentele puternice ale diferitelor servicii secrete au fost resimtite de multe ori in viata politica si economica a Romaniei. Departe de o teorie a conspiratie, majoritatea deciziilor aparent spontane adopate de clasa politica sunt influentate de fapt de informatiile de care politicientii dispun in anumite momente. Un astfel de moment cheie a fost reflectat in Romania de evenimentele din „decembrie ‘89”. Atunci cand, poate mai clar ca niciodata, dincolo de sticla telivizorului si de balcoanele din care se scandau mesaje populiste, s-au putut observa miscarile freatice si de influenta ale serviciilor specializate in manipulare si dezinformare in masa.
Actiunile KGB-ului si GRU-ului, in Romania, precum si misiunile speciale de influentare a principalilor factori ai evenimentelor din decembrie ’89, existau de mai multi ani. In iunie ’89, doua personaje importante se intalneau in Parcul Herastrau din Bucuresti: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. Intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in „Le Monde” din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu dat in martie 1990. Din declaratia unui fost ofiter de secutitate, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei grupari cu numele de Front (Front Militar). Militaru dorea sa-l instiinteze pe Iliescu de existenta acestui „nou” Front, deoarece, in iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale – infiintat inca din 1984 – se transformase in Frontul Salvarii Nationale, iar acum intra in scena o noua miscare. Generalul Nicolae Militaru facea referire la un Front de natura militara, constituit din ofiteri ai serviciilor secrete si armatei, Frontul fiind coagulat in jurul catorva personaje cheie cu functii si relatii importante in cadrul serviciilor speciale. Radacinile acestor relatii, simple in aparenta, erau insa mult mai profunde. Alcatuirea acestui Front Militar tocmai in acele momente nu era insa intamplatoare, ramificatiile acestei povesti fiind de mare adancime. Intrebat intr-un interviu daca Nicolae Militaru a contribuit la rasturnarea lui Ceausescu, generalul Plesita a raspuns:”Vai de capu’ lui! N-as fi vrut sa fiu in locul lui. Domnule… Militaru a fost agentul meu! A murit si pot sa vorbesc. Am argumente! El a fost racolat de GRU in perioada cand a facut cele doua academii la rusi, dar, dupa ce-a venit aici, a pierdut orice legatura. Mi-a spus si consemnul pe care l-a primit in cazul in care se rupea legatura cu GRU. Pentru refacerea relatiei, rusii i-au cerut sa trimita o scrisoare ca el si sotia au pierdut diplomele. „Este semnalul ca vrei sa restabilesti legatura cu noi!” Militaru a trimis scrisoare la Moscova prin 1972. Eu l-am pus s-o faca! Fiind agentul meu, mi-a destainuit toata istoria lui. Pe urma, iar a pierdut legatura. Deoarece coordonam sectorul, eram interesat sa-i prind labutele cum l-am prins pe generalul Ioan Serb.”
In 1971 Ion Iliescu se dezice pentru prima data de politica lui Ceausescu, optand pentru varianta „castigatoare” Moscova
Dupa intoarcerea lui Nicolae Ceausescu din China si Coreea de Nord, in 1971, moment care a constituit pentru Romania debutul cultului personalitatii si al fundamentarii national-comunismului, care venea in opozitie cu politica Moscovei, Ion Iliescu a fost scos din linia intai a conducerii de partid si izolat. Stenograma discutiilor din Comitetul Central purtate la intoarcerea din aceasta vizita, arata ca Nicolae Ceausescu era foarte nemultumit de faptul ca, Iliescu se aratase adversarul relatiilor cu China, in pofida celor cu URSS-ul. Practic, Iliescu alesese sa ramana fidel Moscovei pana la capat. Ceausescu era fascinat insa de ideea transformarii nationale totale, asa cum era ea prefigurata în programul Partidului Muncitoresc Corean si pusa în aplicare sub egida Revolutiei Culturale din China. “Deci anii ’70 au reprezentat perioada de acumulare, de nemultumiri, iar la inceputul anilor ’80 s-a trecut deja la actiuni mai deosebite. Tot de la inceputul anilor ’70 chiar si domnul Iliescu a inceput opozitia, si o opozitie destul de vehementa. In urma unei vizite in China sau Coreea, Iliescu le-a stopat pana si entuziasmul care-i cuprinsese pe sotii dictatori la vederea manifestatiilor tipice de acolo. A fost indepartat din functia pe care o avea, a trecut prin diferite functii”.(interviu cu gen N.Militaru,1994, acordat lui John Simpson, jurnalist BBC) La scurta vreme dupa întoarcerea sa în tara, Ceausescu purcede la transformarea sistemului politic romanesc dupa modelul nord-corean, influentat fiind de filosofia presedintelui Kim Il Sung. Ulterior sunt traduse carti nord-coreene pe aceasta tema si distribuite pe scara larga în Romania. Trecut in plan secund si chiar marginalizat informational, Ion Iliescu ramane increzator in politica Moscovei, intelegand mai bine decat Ceausescu, ce poate determina o indepartare controlata a Romaniei de pe axa URSS-ului. Pe de alta parte relatiile lui Iliescu cu serviciile de informatii sovietice devenisera cunoscute, iar Ceausescu fusese sfatuit sa-l indeparteze cat mai mult de sfera puterii de la Bucuresti. In iunie 1978 dar intr-un alt plan, este izolat si generalul Nicolae Militaru. Motivul principal ca si in cazul lui Ion Iliescu fiind relatiile pe care Militaru le intretinea cu serviciile de informatii din URSS: “Am fost inlaturat din Armata, scos la 52 de ani, de la comanda Armatei din Bucuresti, unde fusesem timp de noua ani de zile si numit adjunctul Ministrului Constructiilor Industriale. Cu toata opozitia mea, ca n-am nici calificarea pentru asa ceva, am fost numit prin decret in acea functie, unde am stat timp de sase ani de zile. In timpul acesta, Armata fusese facuta zob”.(interviu N.Militaru.BBC)
Ilescu si generalul Militaru s-au intalnit din “intamplare” in iunie ‘89
Situatia armatei se inrautatea constant. Cercurile militare nemultumite de situtia armatei scoasa tot mai des la “munci”(ex. agricole) incepusera sa mocneasca infundat. Pe acest fond tensionat, de nemultumire, lui Militaru i se alatura si generalul Ion Ionita, fost Ministru al Apararii, de asemenea marginalizat de Nicolae Ceausescu. In acest mod s-a format “Frontul Militar”, la care facea referire in cadrul discutiilor conspirative cu Ion Iliescu, din Herastrau, generalul Militaru.
Nicolae Militaru isi aminteste clar in fata reporterilor de la BBC: “Eu eram internat in spital. Iliescu a venit in vizita, la cineva care era langa camera unde ma aflam eu internat. Acel vecin era tatal lui Petre Roman. Cand a iesit Iliescu din camera lui Valter Roman , am iesit, intamplator, si eu din camera. Ne-am intalnit si am plecat amandoi pe scari, in jos. Cu vreo cateva zile in urma, Ceausescu mai tinuse o cuvantare, unde a zis numai prostii. Coborand scarile, am abordat direct cu Iliescu aceasta discutie. Aproape de sfarsit cand ieseam in curte, am intrebat daca totusi nu exista forte in Romania pentru a-l inlatura pe Ceausescu. Iliescu a retinut, nu mi-a dat un raspuns. Eu am iesit din spital, m-am reantors la serviciu, la treburile mele. Iliescu m-a cautat dupa vreo doua saptamani, ne-am intalnit si mi-a dat raspuns la acea intrebare pe care eu o lansasem in spital”.”Pare-se ca sunt forte si ca se pot inchega, mi-a zis. Asa am inceput activitatea, eu cu el”.
Prin intermediul generalului Militaru, Ion Iliescu l-a contactat pe fostul Ministru al Apararii, Ionita, care juca un rol principal in constituirea si consolidarea “Frontului Militar”. “Au urmat apoi intalniri cu Iliescu si asa a inceput sa se inchege treaba: erau cele doua grupe, militara si politica. Eu m-am intalnit cu Iliescu, care mi-a facut cunostinta cu inca doi oameni. Unul era civil, professor, Magureanu, iar celalalt militar, capitan de rangul I, Radu Nicolae. Am inceput in aceasta formatie sa ne pregatim in scopul de a organiza o adevarata lovitura de stat, pentru toamna lui 1984, in timp ce sotii Ceausescu erau plecati in Republica Federala Germania. Trebuie sa va spun cu mult regret ca actiunea noastra a esuat. Poate ca nici nu era organizata asa cum se cuvine, dar am mai si ramas cu impresia ca cineva a tradat. Dupa acest esec, ne-am intalnit tot grupul, intr-o casa conspirativa, in care, in cele din urma, am inteles ca am fost si inregistrati si ne-am pus intrebarea daca ne oprim sau mergem mai departe. Am hotarat ca mergem mai departe. Modalitatea de organizare si actiune era impartita intre parerea militarilor si a civililor. Civilii ziceau ca e nevoie de un puci militar, cateva grupe, par! par! (chiar asa se pronunta cineva), ii rasturnam si gata. Noi ne-am abtinut sa confirmam o asemenea posibilitate, ca, dupa aceea, noi, militarii, am hotarat ceva diferit. Mai intai, ca armata nu trebuie sa fie implicata intr-un asemenea act. A doua chestiune, sa facem in asa fel, incat sa nu curga sange”(gen.Militaru.interviu.BBC).
„In Romania a fost vorba de un complot…„
La Moscova, in iunie ’89, lucrurile evoluasera mult fata de anii ’82-’84. In ’87, pe fundalul deschis de operatiunea tip „maskirovka” lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) – care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din ’68) – Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era: “Este necesar sa introducem restructurarea (perestroika)”. Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi pentru acea perioada: “Vedeti, intre 1984 si 1989 au trecut cinci ani de zile. Ei, in cinci ani sa stiti ca s-a lucrat foarte serios. Ca sa faci rost de niste materiale – tot pistoale se numeau, dar erau de alta natura, nu trimiteau un glont, ci o capsula cu un ser foarte puternic, care te tine adormit 24 de ore. Nu implici armata, in schimb oameni din armata, atat activi, cat si rezerva, au constituit un detasament de asalt. Va rog sa retineti, aici erau incluse si cadre militare din Ministerul de Interne, active si in rezerva. De asemenea, mai erau si un numar insemnat de activisti de partid. Va rog sa intelegeti ca cele patru milioane de membri de partid n-au fost toti la picioarele lui Ceausescu. Marea majoritate, in a doua parte a „imparatiei” lui Ceausescu, l-au dezavuat, n-au fost de acord cu politica lui. Multa lume se bate cu pumnul in piept ca de atunci a luptat impotriva comunismului. Nu s-a pus problema impotriva comunismului si asta trebuie sa fie foarte clar. Pe plan mondial, situatia era cum era. Din ’85 venise la putere in Uniunea Sovietica Gorbaciov. Schimbase niste lucruri. A avut loc Congresul al XXVII-lea al Uniunii Sovietice – au aparut niste probleme noi in ideologia comunista, de restructurare a comunismului, a gandirii comunismului. Deci nu s-a pus problema de lupta impotriva comunismului, ci impotriva ceausismului, pentru ca toti eram convinsi ca Ceausescu numai vorbise despre autoconducere, autofinantare, autogestionare. Cum vedea insa pe cineva ca iese din front, ii dadea in cap. Si, un lucru foarte important, pe care, repet, imi pare rau, domnul Iliescu nu-l recunoaste: a fost vorba de un complot…”(gen.Militaru.interviu.BBC).
Perestroika si Glasnosti, doua cuvinte cheie
In secolul XIX, Tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale pentru cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti – o transparenta limitata si controlata – atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia acelor vremuri. Mai precis fusese Cernasevski, in „Scrisoare fara adresa” (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: „expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare”. Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu-zise de opime sa nu atraga atentia bolsevicilor si mai ales a propagandei. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918-1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, intre anii ’30 si ’40. Prin articolul „Creatie si informatie” din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.
Complotul generalilor starneste furia sistemului ceausist
Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocuiasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura „Tehnica”, functie, inclusa oricum in nomenclatura partidului.
In 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata. Activitatile conspirative ale celor doua fronturi se intensifica, iar relatiile “conspiratorilor” cu Moscova devin tot mai stranse. Generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite impotriva lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. – ca si Ion Iliescu – dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant: „Ma tu esti de acord cu mine?” „Da”, a raspuns prompt Militaru. „Ramai pe langa mine, vor urma si altele”, a prevestit Ionita in ‘73. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer – mazilit si el de Ceausescu – i-a spus „Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar”. Uzitand de relatia pe care o avea cu Iliescu, Militaru a pus in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numarau profeosrul Virgil Magureanu,Vasile Patilinet si Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis ca prin minune in 1982).
In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, in ’84, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in rezerva a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Nicolae Militaru considera ca tradatorii din 1984 fusesera generalii Dragu si Popa, dar aceasta informatie nu s-a putut verifica ulterior.
Dupa venirea lui Gorbaciov la putere in Rusia, grupul “Iliescu” iese in fata
In iarna lui ’84-’85 ia fiinta „Comitetul Salvarii Nationale”, devenit in 1988 „Frontul Salvarii Nationale”: “Tot ca probleme organizatorice, in perioada celor cinci ani de zile am luat initiativa si am propus unui grup restrans ca ar fi nimerit sa comunice prin Europa Libera, BBC si asa mai departe despre infiintarea in Romania a Comitetului Salvarii Nationale. Eu am spus-o la Europa Libera, acum, dupa revolutie. In iarna lui ’84-’85 – dupa esecul pe care l-am avut – am zis sa infiintam un Comitet al Salvarii Nationale si sa il dam publicitatii. S-a facut scrisoare catre Europa libera, dar, din pacate, nu a fost publicata. Comitetul insa a existat. In cercuri restranse de oameni se stia de existenta unui asemenea comitet. In iarna lui ’88-’89, acest comitet s-a transformat in Front al Salvarii Nationale. Ce am inteles noi prin constituirea acestui front? Nu aminteste nici de partidul comunist, nici de cele istorice, Partidul Liberal, Taranesc si asa mai departe, ci vine cu ceva nou, care sa includa toti oamenii de buna-credinta care vor sa puna umarul la redresarea Romaniei”(gen. Militaru.interviu.BBC).
In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca Rusia va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu:
“A durat cat a durat, a durat destul de mult, dar pana la urma a ramas ca armamentul sa vina la inceputul anului 1990, pe la sfarsitul lunii ianuarie, inceputul lui februarie. O luna de zile pentru partea organizatorica, urmand ca la sfarsitul lui februarie, inceputul lui martie sa trecem la ceea ce nu s-a reusit in ’84. Lovitura de stat nu s-a dat pentru ca situatia se schimbase. Aveam legaturi foarte stranse cu Uniunea Sovietica. Mi s-a organizat un contact la Consulatul General Sovietic de la Constanta. In 20 august 1987 am fost acolo, la consulat, cu trei probleme. Intai, l-am intrebat pe consul ce parere are Uniunea Sovietica daca in Romania ar avea loc o miscare pentru inlaturarea lui Ceausescu. Apoi, daca Uniunea Sovietica va recunoaste noile autoritati si a treia problema, care ne durea cel mai tare, daca se va repeta un august 1968, de la Praga. Consulul a plecat, a stat 15-20 de minute, care mie mi s-au parut ore, apoi a venit, ne-a servit cu o cafea, un coniac, apoi a zis: „Tovarase Militaru, Uniunea Sovietica nu se amesteca in treburile interne ale Romaniei, faceti ce credeti ca trebuie sa faceti. A doua problema, va asigur ca Uniunea Sovietica va recunoaste prima, noile autoritati din Romania. Si a treia problema, niciodata nu se va repeta ceea ce s-a intamplat in august ’68 in Cehoslovacia”(gen Militaru.interviu.BBC).
Securitatea Statului nu l–a tradat pe Ceausescu
Contactul “complotistilor” cu Moscova stabilit prin consulatul sovietic de la Constanta, a fost initiat de generalul Vasile Ionel. Ulterior, multi dintre membrii complotului si-au organizat vacantele de vara pe litoralul Marii Negre, la Constanta. In acelasi cadru au avut loc si inainte si dupa ‘84 mai multe intalniri conspirative ale “complotistilor”, organizate sub protectia unor persoane cu functii importante in armata si securitate din judetul Constanta. Cu toate ca intalnirile erau organizate intr-un cadru foarte restrans, discutiile fiind purtate in limba rusa, securitatea reusise sa-i infiltreze agenti loiali sub acoperire, este adevarat intr-un numar deosebit de mic. Multi dintre agentii infiltratii atunci de securitate au fost desconspirati dupa evenimentele din ’89 fiind scosi definitiv pe linie moarta., Datorita acestor scurgeri de informatii, impotriva unora dintre “complotisti” s-a abatut furia regimului Ceausescu. In ’84 Vasile Patilinet dispare intr-un accident de masina petrecut in Turcia. In 1987 Ion Ionita dispare si el intr-un mod deosebit de suspect. Capitanul de rangul I (comandor) Radu Nicolae a fost condamnat la 10 ani de inchisoare, in timp ce generalul Stefan Kostyal a fost condamnat , evacuat fortat din Bucuresti , trecut in rezerva si degradat printr-un decret special. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui ’89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia sa isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania Ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati. Exilat la Damaroaia, Silviu Brucan, ajutat de generalul Vlad, face in noiembrie ’89 naveta Damaroaia – Washington – Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri. Aflat in exil, la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua jumatate a lui 1989: “Trebuie sa va marturisesc o parere personala: sovieticii cunosteau situatia din tara, era clar, nu am nici un fel de indoiala in privinta aceasta. Daca stiau sau nu sovieticii despre complot n-as putea sa va dau un raspuns. Un lucru e cert. Erau convinsi ca pe teritoriul Romaniei se petrece ceva. Pentru ca nu era numai grupul nostru, erau mai multe grupuri, impanzite cam pe tot teritoriul tarii. Ca nu erau asa de organizati cum eram noi, nu aveau o conceptie clara a ceea ce trebuie sa fie facut este adevarat. Erau grupuri care includeau civili si militari, insa nu din Armata, ci din Securitate. Rusii, cred eu, cand au vazut ca vine generalul Militaru si le spune lucrul acesta, au inteles ca stim exact ceea ce vrem sa facem si ca avem incredere in noi. Inainte de a ajunge la consulul general, am avut o discutie de 15-20 minute cu unul din consuli. Acesta nu m-a vazut niciodata, dar nu stiu daca nu auzise de mine. Cand l-am intrebat de cat timp lucreaza in Constanta, mi-a raspuns ca de 12 ani. Apoi l-am intrebat ce parere are de socialismul acesta, iar el mi-a spus un lucru care m-a bucurat in mod deosebit. „Nu stiu cum este la dumneavoastra si la noi, daca e bine sau nu e bine. Stiu un singur lucru, ca nimeni nu fuge din Occident sa vina nici la dumneavoastra, nici la noi. Dar de la dumneavoastra si de la noi fug destui si cer azil politic”. Ei, discutia aceasta mie mi-a dat curaj. La consul nu am vorbit in limba rusa, chiar daca mai cunosc ceva. Poate ca nu ne-am fi inteles, n-as fi reusit sa-i exprim gandurile asa cum le-am exprimat in limba romana. El le-a inteles, ca dovada ca s-a dus si a vorbit la telefon si sunt sigur ca n-a vorbit cu Bucurestiul, cu ambasada, ci direct cu Moscova”(gen.Militaru.interviu.BBC).
Cu o organizare militara bine structurata si cu o viziune politica construita in mai bine de cinci ani, “Frontul”, avea in 1989 toate sansele de partea sa. Masurile de precautie nu au fost niciodata suficiente. Atenta supraveghere a “complotistilor” de catre Securitate, masurile represive comandate de Ceausescu, au amanat cu mult lucrurile. Va urma.
