Începând cu momentul fracturii dintre Palate, provocat de refuzul lui Tariceanu de a demisiona si de a provoca alegeri anticipate, PNL a început sa se desparta în doua tabere – aripa prezidentiala (cu Mona Musca, Valeriu Stoica si Theodor Stolojan, ca actori principali) si restul partidului. Premierul a încercat atunci sa rezolve problemele de autoritate pe care le avea în partid, convocând o serie de întâlniri cu liderii teritoriali, care sa-i jure credinta, precum vasalii seniorilor lor, în Evul Mediu. Conflictul mocnit s-a perpetuat, caderea libera în sondaje a PNL-ului dându-le din ce în ce mai mult curaj contestatarilor lui Tariceanu. Solutia gasita de acesta a fost executia sumara si miseleasca a conducatorilor rascoalei. Sub atenta îndrumare a Delegatiei Permanente Nationale, organizatiile teritoriale i-au lapidat si ostracizat pe cei ce au ridicat glasul împotriva presedintelui de partid. Inchizitia penelista, grupata sub deviza „saptamâna si excluderea”, nu a facut decât sa îi determine sa se organizeze si sa îi întareasca pe dizidenti. Condusi de Theodor Stolojan, omul cu cea mai mare popularitate dintre liderii liberali, acestia au elaborat o platforma politica la care au aderat nu numai proaspetii exclusi, ci si o serie de parlamentari si membri marcanti ai PNL. Numele cel mai recent adaugat la aceasta lista este cel al ministrului agriculturii, Gheorghe Flutur. El a reusit sa-l puna pe Tariceanu în dificultate, nu o data, ci de doua ori. Prima oara, pasnicul Flutur l-a bagat în colt pe presedintele PNL, care a admis, la presiunea membrilor din filialele fidele ministrului agriculturii, posibilitatea reprimirii în partid a lui Theodor Stolojan si începerea unor tratative cu grupul pe care acesta îl reprezinta. Ce a urmat stie toata lumea: Platformistii au pus conditii grele, gasite inacceptabile de catre actuala conducere a PNL. Într-o încercare disperata de a-si aduna ostile, Tariceanu a lasat tara si Guvernul „pe liber”, si a dat fuga la Oradea, pentru a-si recupera sustinerea liderilor si mândria, serios sifonate la întâlnirea cu penelistii moldoveni. Din pacate pentru el, evenimentele s-au precipitat, iar Gheorghe Flutur nu i-a mai dat timp sa-si reîmprospateze fortele, anuntându-si demisia din functiile de conducere a partidului. Pentru Tariceanu acesta a fost ultimul semn ca metoda moderata, a falsului dialog si a excluderilor individuale, nu îsi mai are sens. Nervos si crispat, el a catalogat gestul lui Flutur ca pe o tradare, comisa de un om care nu a avut taria morala sa demisioneze si din functia de ministru. „Un cutit înfipt în spate” au completat alti lideri PNL. Flutur, care a declarat „ noi cei care am iesit ieri(n.r. – vineri), ne vom întâlni luni (n.r. – 21 noiembrie) cu platforma Stolojan sa discutam despre pozitia lor si apelul pe care l-au facut la unitatea PNL” a lasat sa se înteleaga ca a aderat deja la noua structura, acuzându-l pe Tariceanu de dezinteres: "Nu se doreste o discutie cu platforma Stolojan, noi am încercat, dar tot ce au facut ei pâna acum nu a fost decât o mimare a dialogului".
PNL Constanta se dizolva sub picioarele cârmaciului Hasotti
În urma cu câteva saptamâni, liderul PNL Constanta, Puiu Hasotii, încerca sa arunce o perdea de fum, declarând ca presa se face vinovata de exagerarea proportiilor dezastrului din partid. Saptamâna trecuta, organizatia l-a contrazis. Întruniti la Mamaia, cei 133 de membri ai delegatiei permanente au participat la un sondaj de opinie prin care s-au pronuntat în legatura cu o serie de probleme ale partidului. Rezultatul care a provocat greturi oamenilor lui Hasotti a fost cel prin care 47% din cei prezenti au optat pentru reprimirea lui Stolo în PNL. Premiul de consolare a fost ca majoritatea s-au pronuntat împotriva primirii integrale a dizidentilor. O majoritate simpla si fragila, de 53%. Singura întrebare care a lipsit din chestionar a fost: „Ati pleca din PNL daca Stolojan si-ar face partid?” – dar e si normal sa lipseasca, pentru ca raspunsul ar fi fost servit de conducere împreuna cu o pastila de distonocalm…
