Actualitate

RAJA Constanța a finalizat implementarea platformei de management digitalizat

Scopul strategiei digitale a Uniunii Europene este ca această schimbare să fie în avantajul cetățenilor și întreprinderilor și să contribuie, în același timp, la crearea unei Europe neutre din punct de vedere climatic până în 2050. RAJA SA se raportează în procesul său de transformare digitală și a luat măsuri importante de protecție cibernetică, conformându-se Directivei NIS – directivă privind securitatea rețelelor și sistemelor informatice.

Având în vedere că a fost deschisă finanțarea comunitară pentru digitalizarea proceselor de producție, Direcția de Dezvoltare și Finanțări Externe din cadrul RAJA a întocmit documentația necesară, iar pe data de 24 aprilie 2023, RAJA SA Constanța a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Contractul de Finanțare nr. 2145: „Implementare platformă de management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a RAJA SA Constanța”. Proiectul în valoare totală de 11.669.616,00 lei  (2.358.403,43 euro) face parte din „Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 – “Dezvoltarea Infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor”, sprijinit financiar de Comisia Europeană. Obiectivul urmărit prin implementarea proiectului este eficientizarea activității operaționale a companiei și sustenabilitatea investițiilor realizate sau care vor fi realizate de RAJA SA în sectorul de apă și apă uzată.

Investițiile au fost realizate prin contractul “Achiziție de licențe, hardware și servicii de implementare pentru realizarea unei platforme integrate de management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată”, contract ce a fost semnat pe data de 3 mai 2023.

 Proiectul care tocmai a fost finalizat la RAJA reprezintă primul pas important din transformarea digitală a societății, are impact asupra tuturor părților interesate din organizația proiectului (angajați, investitori, furnizori, clienți) și asigură gestiunea în timp real a echipamentelor și a resurselor materiale, colectarea, raportarea și analiza informațiilor generate de activitatea operațională, în scopul optimizării managementului companiei, integrarea fluxurilor de lucru, îmbunătățirea transferului de date între diferite compartimente.

O componentă importantă a proiectului a vizat integrarea datelor de la echipamentele SCADA și comunicarea/updatarea permanentă cu platforma GIS. Mai mult, pe segmentul de relații clienți au fost aduse modificări importante la modulul Dispecerizare și Call-Center (IVR), prin conectarea tuturor proceselor de raportare incidente și call-center la un singur panou de administrare integrat cu managementul incidentelor, precum și securizarea comunicațiilor din dispecerat.

Implementarea sistemului de management digitalizat face ca eficiența în exploatare să crească considerabil. Se scurtează termenele de intervenție și se reduce timpul de introducere a datelor în sistem, ținând cont de faptul că acesta oferă informații din mai multe departamente, contabilitate, producție, aprovizionare, vânzări, marketing și resurse umane. Sistemul permite automatizarea unui număr mare de operațiuni, din diferite departamente, care ajută la eficientizarea fluxurilor de lucru. În prezent se continuă introducerea datelor pe platformă, acțiune care va fi cu caracter permanent, având în vedere cantitatea de date cu care operează RAJA SA.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top