SC ACZ Consulting SRL, în parteneriat cu Eurosportello Confesercenti (Italia) şi SC Ge-Cost 2001 SRL (România), implementează începând cu data de 1 iulie 2011 proiectul de grant „VIRGILIO – Creşterea nivelului de calificare a angajaţilor din sectorul turismului prin informare, formare profesională continuă, orientare şi consiliere în vederea creșterii adaptabilităţii şi competitivităţii la locul de muncă”, contract de finanţare nr. POSDRU/108/2.3/G/79695, cofinanţat din Fondul Social European (FSE) în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.3. „Acces si participare la FPC”.
Proiectul are o durată de 24 de luni şi un buget total de 2.111.485 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 2.005.909 lei.
Proiectul urmăreşte susţinerea transformării şi adaptabilităţii angajaţilor din domeniul turismului la noile cerinţe…
SC ACZ Consulting SRL, în parteneriat cu Eurosportello Confesercenti (Italia) şi SC Ge-Cost 2001 SRL (România), implementează începând cu data de 1 iulie 2011 proiectul de grant „VIRGILIO – Creşterea nivelului de calificare a angajaţilor din sectorul turismului prin informare, formare profesională continuă, orientare şi consiliere în vederea creșterii adaptabilităţii şi competitivităţii la locul de muncă”, contract de finanţare nr. POSDRU/108/2.3/G/79695, cofinanţat din Fondul Social European (FSE) în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.3. „Acces si participare la FPC”.
Proiectul are o durată de 24 de luni şi un buget total de 2.111.485 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 2.005.909 lei.
Proiectul urmăreşte susţinerea transformării şi adaptabilităţii angajaţilor din domeniul turismului la noile cerinţe de pe piaţa de profil din judeţele Dolj, Gorj şi Vâlcea cu scopul îmbunătăţirii nivelului de competitivitate şi a poziţiei la locul de munca deţinut.
Grupul ţintă căruia i se adresează proiectul este format din 80 de angajaţi din agenţii de turism, hoteluri, moteluri, pensiuni, cabane din judeţele Dolj, Gorj şi Vâlcea, care deţin competenţe nerecunoscute prin certificate de calificare şi care sunt interesaţi de continuarea şi succesul unei cariere în domeniul turismului.
Pentru aceştia, proiectul îşi propune să ofere un pachet integrat de servicii constituite din:
– cursuri autorizate CNFPA de Agent de turism – Ghid susţinute în cele 3 judeţe: modul de teorie şi modul de aplicaţii desfăşurat în cadrul companiilor în care lucrează.
– abordare transnaţională prin derularea instruirii cu experţi români şi italieni şi organizarea unui schimb de bune practici în cadrul unei vizite de o săptămână în Italia, la Florenţa.
– subvenţii lunare pentru participanţii care iau parte la modulul teoretic şi alocări financiare pentru angajaţii companiilor care vor coordona activităţile practice ale cursanţilor.
