Opinii

Proiecte de modernizare a comunei Fântânele: centură ocolitoare, canalizare în toată localitatea, asfaltări, un centru medical, sală de sport

Agenda pe 2018 a administrației publice locale Fântânele cuprinde implementarea unor proiecte de infrastructură (centură ocolitoare, trotuare, canalizare), dar și pregătirea unor investiții în sănătate și educație. Prima lucrare ce va demara în câteva săptămâni este centura ocolitoare a localității.

„ În cazul centurii ocolitoare a comunei Fântânele urmează să dau ordinul de începere al lucrărilor. În luna martie se va lucra la ea”, a declarat pentru „Dezvăluiri” primarul Gheorghe Popescu.
Traseul centurii de ocolire a comunei, în lungime totală de 2.853,70 ml, incluzând bretelele de legătură, va porni de la intersecția cu drumul comunal DC77, va străbate extravilanul comunei, urmând preponderent traseul drumului de pământ dintre parcelele existente și se va termina la întâlnirea tronsonului de drum de exploatare pietruit existent în continuarea străzii Dobrogea, cu realizarea a două bretele de racordare a străzii Dobrogea cu drumul de exploatare pietruit existent paralel cu aceasta, în partea de est.
Având în vedere faptul că traseul centurii ocolitoare se intersectează cu Valea Nuntași ce străbate comuna Fântânele, se va realizarea un pod de traversare a respectivului curs de apă. Podul va avea lungimea de 21.00 de metri și o lățime totală de 10.40 metri, fiind prevăzut cu 2 benzi de circulație cu lățimea de 3.50 m, încadrate de trotuare și zona de protecție cu parapet cu lățime totală de 1.50 m.
„Avem scoase la licitație lucrări de executare rigole, trotuare, podețe pe străzile care s-au asfaltat deja. Tot în stadiul de licitație avem un proiect de extindere a canalizării. Avem canalizare, dar nu în toată comuna, iar prin acest proiect se vor executa 12 kilometri de canalizare. Practic, vom rezolva problema canalizării în Fântânele. Era necesar deoarece stația de epurare funcționând pentru puțini utilizatori, costul era destul de ridicat. Având această stație, acum este vorba doar de a extinde rețeaua de conducte. Sperăm ca în 2 săptămâni, dacă nu sunt contestații, să semnăm un contract de execuție a lucrărilor”, a mai spus primarul.

Toate aceste lucrări vor fi realizate cu bani de la bugetul local

De asemenea, administrația locală condusă de Gheorghe Popescu lucrează la un studiu de fezabilitate pentru realizarea unui Centru Medical în comuna Fântânele, precum și la un studiu de fezabilitate pentru asfaltarea străzilor unde va fi introdusă canalizarea. „Avem finalizat și un studiu de fezabilitate pentru construirea unei săli de sport. Pentru aceste proiecte încercăm să căutăm programe de finanțare.”
Totodată, administrația locală are în vedere promovarea potențialului istoric al localității, Fântânele fiind locul de unde pleacă apeductul care alimenta cu apă Cetatea Histria. Construcția este încadrată în clasa B a monumentelor istorice din România, fiind cea mai veche de acest gen din România.
„Vom sprijini și anul acesta echipele de fotbal de juniori și pe cea de seniori și sperăm să avem măcar aceleași performanțe ca în anul 2017. La fel vom face și cu Clubul de Arte marțiale. Cât voi fi eu primar, administrația locală din Fântânele va susține sportul”, a conchis primarul Gheorghe Popescu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top