Actualitate

Proiect unic în județul Tulcea: Baza Sportivă a comunei Baia, inaugurată în prezența președintelui FRF

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, dar și alte oficialități ale județului Tulcea, au fost prezente sâmbătă, 21 octombrie, la inaugurarea Bazei Sportive construite în comuna Baia. Investiția vine în sprijinul celor peste o mie de tineri ai comunei care vor avea un loc modern unde să practice activități sportive.

Nu în fiecare zi avem posibilitatea de a inaugura baze sportive. Investițiile acestea sunt un motiv de bucurie, dar și un angajament din partea noastră, a tuturor, de a continua aceste demersuri de a construi terenuri de fotbal pe care să le folosească zilnic copiii. Ceea ce reușim să facem astăzi va influența cu siguranță viitorul acestor copii”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Baza sportivă de tip I a fost realizată în cadrul unui proiect finanțat de Compania Națională de Investiții (CNI) și cuprinde o clădire modernă, un teren mare de joc și un teren multifuncțional.

Proiectul, în valoare de 7,4 milioane de lei, a început în anul 2021 și este unic în județul Tulcea. Clădirea, construită la standarde europene, are sistem de încălzire centrală, patru vestiare, dușuri, grupuri sanitare, un cabinet medical, o sală de conferințe, un salon VIP și alte anexe.

Baza sportivă are 500 de locuri, 50 de locuri de parcare și este dotată cu nocturnă.

Această muncă a noastră nu a fost deloc ușoară. Și asta o spun fără falsă modestie. Mulțumesc FRF pentru implicare și pentru faptul că ne-au răspunspozitiv la această invitație”, a explicat primarul comunei Baia, Mugurel Marșavela.

Cu prilejul inaugurării Bazei Sportive, FRF a înmânat primarului comunei Baia un certificat/diplomă care are menirea „de a-l obliga și pe viitor”, după cum a subliniat Răzvan Burleanu. Înainte de momentul inaugurat mai multe echipe de juniori au disputat meciuri demonstrative, iar după momentul zero – cel al inaugurării – echipa ACS Hamangia Baia a întâlnit-o pe CSM Focșani, rezultat final 2-1.

Societății românești nu-i prea pasă de sport. Societatea noastră nu a înțeles că avem nevoie de sport pentru sănătate. Iar pentru a face sport avem nevoie de baze precum este cea din Baia”, a ținut să spună și Dan Munteanu, prefectul Județului Tulcea.

Unul dintre susținătorii proiectului realizat la Baia a fost președintele Asociației Județene de Fotbal, Petre Badea, care a reamintit întregii audiențe că: „Un stadion în plus înseamnă un spital în minus. Baia va fi un centrul al fotbalului județean”.

Nu în ultimul rând, Eugen Ion, președintele Asociației Comunelor din România Filiala Tulcea, a subliniat greutățile cu care se confruntă un edil atunci când se apucă de realizat un astfel de proiect ambițios și importanța implicării CNI și a FRF. „Facem parte dintr-o societate care are obligația să înțeleagă faptul că sportul nu este un moft. Sportul de echipă este un pilon principal în educația copiilor. Doar în echipă putem avea rezultate”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top